La cine au ajuns banii din PNRR: OMV Petrom investește 50 milioane euro în producția de hidrogen verde
OMV Petrom investește 50 milioane euro – obținuți prin Planul Naţional pentru Redresare şi Rezilienţă (PNRR) – în construirea a două capacităţi de producţie de hidrogen verde la rafinăria Petrobrazi.
Cele două capacităţi de producţie de hidrogen verde vor avea o capacitate totală de 55 MW și presupun o investiție totală de circa 140 milioane de euro. Reprezentanții companiei au semnat cu Ministerul Energiei cele două contracte de finanțare pentru construirea capacităților de producție pentru care a fost obținută o valoare maximă de 50 milioane de euro.
„Prin Strategia 2030, ne-am angajat să susţinem tranziţia energetică în România şi în regiune, cu investiţii de circa 11 miliarde de euro până la sfârşitul acestui deceniu, din care circa 35% vor susţine proiecte cu emisii scăzute şi zero de carbon. Am făcut paşi importanţi în proiecte de regenerabile şi de electro-mobilitate, iar cu acest proiect adăugăm hidrogenul în portofoliul nostru de proiecte cu conţinut redus de carbon”, afirmă Christina Verchere, director general al OMV Petrom.
Finanţarea a fost obţinută în urma reluării în iulie 2023 a procedurii competitive pentru proiecte de sprijinire a investiţiilor în hidrogen verde. Inițial, aceasta fusese lansată în 2022.
„Ne aflăm printre primii producători de hidrogen verde din România. Hidrogenul verde, produs din surse regenerabile de energie, reprezintă o soluţie viabilă pentru un viitor cu emisii scăzute de carbon. Prin dezvoltarea acestor proiecte la Petrobrazi facem paşi importanţi pentru o activitate de rafinare sustenabilă”, a declarat Radu Căprău, membru al Directoratului OMV Petrom, responsabil pentru activitatea de Rafinare şi Marketing.
Când începe investiția în hidrogen verde
Proiectele vizează construirea a două instalaţii de electroliza apei, de 35 MW şi 20 MW în cadrul rafinăriei Petrobrazi. Alimentarea se face cu energie regenerabilă, adică fără emisii de carbon, permiţând clasificarea ca hidrogen verde a hidrogenului obţinut. La finele celor două proeicte, cantitatea anuală de hidrogen verde care va fi produsă este estimată la circa 8 kilotone.
Integrarea hidrogenului verde în procesul de obţinere a combustibililor verzi, precum combustibilul sustenabil pentru aviaţie şi biodiesel, va duce la reducerea cu 70% a emisiilor de CO2, raportat la combustibilii convenţionali. În prezent, proiectele sunt în faza de proiectare, având ca obiectiv decizia finală de investiţie în 2024.
Prezența grupului OMV în Europa de Sud-Est
OMV Petrom este cel mai mare producător integrat de energie din Europa de Sud-Est. Grupul a avut o producţie anuală de ţiţei şi gaze de aproximativ 41 milioane bep în 2023.
De asemenea, grupul dispune de o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual şi operează o centrală electrică pe gaze naturale de 860 MW. Pe piaţa distribuţiei de produse petroliere cu amănuntul, grupul este prezent în România şi în ţările învecinate cu o rețea de circa 780 benzinării, sub două branduri – OMV şi Petrom.
La finele anului 2023, acționarii români ai OMV deţineau peste 43% din acţiuni (din care statul român, prin Ministerul Energiei-20,7%, iar 22,5% prin fondurile de pensii din România, la care se adaugă aproape 500.000 de investitori individuali şi alte entităţi româneşti).
OMV Aktiengesellschaft, una dintre cele mai mari companii industriale listate din Austria, deţine 51,2% din acţiunile OMV Petrom, iar restul de 5,6% sunt deţinute de alţi investitori străini. Din totalul acţiunilor OMV Petrom, 28,1% se tranzacţionează liber la Bursa de Valori Bucureşti.