OMV Petrom va plăti acţionarilor dividendele speciale, în valoare de 0,0450 lei/acţiune, începând din 2 septembrie
OMV Petrom va plăti, începând din 2 septembrie 2022, prin intermediul Depozitarului Central, dividendele speciale, în valoare de 0,0450 lei/acţiune, a anunţat compania printr-un raport transmis marţi Bursei de Valori Bucureşti.
Plata dividendelor speciale a fost aprobată de acţionari la Adunarea Generală din 26 iulie 2022, iar acţionarii care vor primi aceste dividende sunt cei înscrişi în Registrul Acţionarilor la data de înregistrare 11 august 2022.
Potrivit reprezentanţilor companiei, alocarea dividendelor se face din profiturile distribuibile din anii precedenţi.
Dividendul special brut este de 0,0450 lei pentru o acţiune, iar unde este cazul impozitul pe dividende aferent va fi reţinut la sursă în cotele prevăzute de lege.
Acţionarii OMV Petrom au aprobat distribuirea de dividende speciale, în valoare de peste 2,5 miliarde de lei, având în vedere poziţia financiară solidă a companiei.
Din această valoare, dividende brute de aproximativ 530 milioane de lei vor fi distribuite către statul român, care deţine, prin Ministerul Energiei, 20,6% din capitalul social al OMV Petrom S.A.
OMV Petrom este cea mai mare companie de energie din Europa de Sud-Est, cu o producţie anuală de ţiţei şi gaze la nivel de grup de aproximativ 47 milioane bep în 2021. Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual şi operează o centrală electrică de înaltă eficienţă de 860 MW. Pe piaţa distribuţiei de produse petroliere cu amănuntul, Grupul este prezent în România şi ţările învecinate prin intermediul a peste 780 benzinării, sub două branduri, OMV şi Petrom.
Acţiunile OMV Petrom sunt tranzacţionate la Bursa de Valori Bucureşti şi la Bursa de Valori din Londra. OMV Aktiengesellschaft, una dintre cele mai mari companii industriale listate din Austria, deţine 51% din acţiunile OMV Petrom. Statul român, prin Ministerul Energiei, deţine 20,6% din acţiunile OMV Petrom, iar 28,4% sunt deţinute de persoane fizice şi juridice.