ONAC relansează licitația pentru 167.000 de tablete destinate elevilor
Oficiul Naţional pentru Achiziţii Centralizate (ONAC) a reluat procedura privind achiziţionarea de dispozivite conectate la internet pentru școli. Contractul vizează cumpărarea, prin negociere directă, a peste 167.000 de dispozitive, iar ofertele se depun până vineri, la ora 12.00.
ONAC aurmărește achizitionarea de ”Dispozitive electronice cu conexiune la internet necesare facilitării activităţilor didactice la distanţă”. Mai exact, tablete cu conexiune la internet.
”Având în vedere începerea noului an şcolar 2020 – 2021, sub incidenţa stării de alertă, în situaţia de faţă determinată de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2 la nivel naţional, suspendarea activităţilor didactice de predare, evaluare, care presupun interacţiunea faţă în faţă, poate să fie dispusă de autorităţile din domeniu când situaţia epidemiologică o impune”, se arată în anunţul ONAC.
Sistemul de educație are nevoie de 250.000 de tablete pentru copiii care nu au mijloacele financiare de a și le procura. Deși licitația a fost lansată în urmă cu mai mult de o lună, s-a reușit achiziționarea a doar 82.000 de tablete. Acum se speră că vor fi câștigători acceptați și pentru restul de tablete.
Câștigătorul primelor trei loturi a fost Orange România, care va livra tabletele împreună cu un abonament de date pe doi ani.
Negociere fără publicare prealabilă
Potrivit anunţului ONAC, procedura este ”negociere fără publicare prealabilă” şi urmează să se cumpere 167.174 de dispozitive, împărţite în şase loturi.
- Lot 3 Regiunea Nord – Est 1 (Bacău, Botoşani, Neamţ)
Valoarea estimată fără TVA: Intervalul între: 11.310.251 şi 14.873.948 lei - Lot 4 Regiunea Nord – Vest (Bihor, Bistriţa – Năsăud, Cluj, Maramureş, Satu Mare, Sălaj)
Valoarea estimată fără TVA: Intervalul între: 10.658.823 – 14.796.806 lei - Lot 5 Regiunea Vest (Arad, Caraş – Severin, Hunedoara, Timiş)
Valoarea estimată fără TVA: Intervalul între 6.405.383 şi 8.988.410 lei - Lot 6 Regiunea Sud – Vest (Dolj, Olt, Vâlcea, Mehedinţi, Gorj)
Valoarea estimată fără TVA: Intervalul între: 10.524.201 şi 14.382.857 lei - Lot 8 Regiunea Sud – Est (Brăila, Buzău, Constanţa, Galaţi, Tulcea, Vrancea)
Valoarea estimată fără TVA: Intervalul între: 11.302.688 şi 15.601.510 lei - Lot 9 Zona Nord – Est 2 (Iaşi, Suceava, Vaslui)
Valoarea estimată fără TVA: Intervalul între: 11.927.393 şi 15.645.880 lei
ONAC anunţă că cele şase loturi au fost anulate în cadrul licitaţiei anterioare, care s-a soldat doar cu încheiarea unui contract pentru trei loturi.
Valoarea totală estimată a achiziţiei se situează între 62,1 şi 84,2 milioane de lei fără TVA.
Ofertele trebuie depuse până în 18 septmbrie, la ora 12.00, iar la ora 12.15 vor fi deschise. Procedura prevede şi o etapă de negociere în vederea îmbunătăţirii ofertei preliminare.
Citește și: