OPEC, acord pentru creșterea producției de țiței din august până în decembrie
Țările membre ale OPEC+, principalii producători dețiței la nivel global, au ajuns duminică la un acord pentru creșterea producţiei începând cu luna august. Acest lucru ar urma să ţină sub control preţurile, care au atins cel mai ridicat nivel din ultimii doi ani.
Acordul prevede ca grupul celor 23 de mari producători de petrol, care include ţările membre ale Organizaţiei Statelor Exportatoare de Petrol şi aliaţi precum Rusia, îsă își majoreze producţia cu 400.000 de barili pe zi în fiecare lună din august până în decembrie, susține OPEC într-un comunicat de presă.
De asemenea, grupul a convenit prelungirea pactului de producţie până la finele lui 2022, în loc de luna aprilie 2022, conform înţelegerii anterioare, în ideea de a dispune de o marjă de manevră în cazul în care revenirea economiei globale va fi afectată de noile tulpini de coronavirus, relatează Reuters.
Anul trecut, OPEC+ şi-a redus producţia cu aproximativ 10 milioane de barili pe zi, ca urmare a prăbuşirii cererii şi preţurilor din cauza pandemiei. Începând din luna mai a acestui an orgnizația a redeschis treptat robinetul, dar în continuare producţia sa este cu aproximativ 5,8 milioane barili pe zi mai mică decât era înaintea pandemiei.
Acordul anunţat duminică va majora oferta de petrol pe piaţă şi reduce riscul unei creşteri explozive a preţului ţiţeiului, care ar alimenta inflaţia. În plus, acest acord pune capăt disputelor dintre Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite cu privire la cotele lor de producţie.