Operație în premieră la București
O echipă de chirurgi de la Centrul de Excelență în Chirurgie Plastică, Estetică și Microchirurgie Reconstructivă „Zetta” București, a realizat o intervenție de excepție, ba, chiar premieră la noi, în țară.
Echipa medicală, care a fost coordonată de doctorul Dragoș Zamfirescu și a fost formată din chirurgii Amit Beedasy, Alexandru Stoian, Raluca Berheci, Matei Iordache, Natalia Dumitrescu, Vlad Morozan și Andrei Coman, dar și din anesteziștii Irina Luca, Ioana Grințescu și Ruxandra Avramescu a efectuat un transfer dublu de ganglioni vascularizați, parte dintr-o operație amplă de reconstrucție a sânului unei paciente și de tratament microchirurgical al limfedemului instalat după mastectomie și iradiere.
Pacienta operată acum, a suferit, în urmă cu 23 de ani, o mastectomie oncologică, în urma căreia a făcut un limfedem. Altfel spus, antebrațul i-a crescut foarte mult în diametru, îngreunându-se și, mai ales, făcând ca viața femeii să fie un calvar. Nici măcar să ridice mâna nu mai putea.
Despre alte îndeletniciri pe care un om, în mod firesc, le face, nici nu mai putea fi vorba. Acum, în urma intervenției, pacienta se simte bine. Și medicii speră că problema pe care a avut-o a fost rezolvată. Coordonatorul intervenției, Dragoș Zamfirescu, este doctor în științe medicale și are o experiență de 21 ani în chirurgie plastică, de 20 de ani în microchirurgie reconstructivă și de 19 ani în chirurgie estetică. A realizat peste 8.000 de intervenții chirurgicale, unele cu un grad mare de dificultate și altele în premieră națională.