Operaţii amânate la cel mai mare spital din Moldova, din cauza crizei de sânge
Mai multe intervenţii chirurgicale au fost amânate în ultimele zile la spitalul ”Sfântul Spiridon” din Iaşi, cel mai mare din Moldova, din cauza lipsei de sânge.
Medicul şef UPU-SMURD Iaşi, Diana Cimpoeşu a declarat miercuri că numărul donatorilor a scăzut în această perioadă, în condiţiile în care necesarul de sânge rămâne ridicat şi în lunile de vară.
”Avem nevoie de sânge pentru intervenţiile chirurgicale, dar şi în ortopedie sau în gastroenterologie. O parte din intervenţii sunt amânate, cam doi-trei pacienţi pe zi. Este criză de sânge în spitalul Sfântul Spiridon”, a afirmat medicul Diana Cimpoeşu.
Ea a mai spus că este adus sânge din toate judeţele Moldovei, însă tot nu este suficient.
”Numărul de donatori trebuie să fie mai mare şi în aceste luni de vară. Dacă nu există o cantitate mare de sânge la dispoziţia medicilor, intervenţiile chirurgicale nu pot fi începute. Îi invităm pe ieşeni să vină să doneze”, a declarat medicul şef UPU-SMURD, Diana Cimpoeşu.