Operațiunea ”statul își face o bancă” mai bifează o bornă birocratică
Ministerul Finanțelor a elaborat un proiect de act normativ privind aprobarea actului constitutiv al Băncii de Investiții și Dezvoltare – S.A.
Prin proiectul de act normativ se propune aprobarea actului constitutiv al BID, elaborat în conformitate cu prevederile Legii societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Banca se constituie pe perioadă nedeterminată ca societate pe acțiuni, administrată în sistem dualist, în care statul român deține, în mod direct, pe toată durata de funcționare a Băncii, prin Ministerul Finanțelor, 100% din capitalul social.
Scopul, misiunea și obiectul de activitate al băncii
Scopul, misiunea și obiectul de activitate al băncii sunt cele prevăzute în HG nr. 1204/2022, privind constituirea, organizarea și funcționarea Băncii de Investiții și Dezvoltare – S.A., cu modificările și completările ulterioare.
În etapa de organizare și funcționare a băncii, sediul social se stabilește la sediul Ministerului Finanțelor, urmând ca în perioada următoare, conducerea băncii să identifice o locație adecvată pentru desfășurarea activității unei instituții de credit, corespunzător reglementărilor Băncii Naționale a României.
Capitalul social subscris este în sumă de 3 miliarde de lei, din care capitalul vărsat la înregistrarea băncii la Registrul comerțului este în suma de 119 miliarde de lei, iar diferența se va vărsa în două tranșe anuale, până la sfârșitul anului 2024.
Actul constitutiv include prevederi legate de modul de desfășurare a activității prin adunarea generală a acționarilor, Consiliul de Supraveghere și Directorat. BID este administrată în sistem dualist de către un Consiliul de supraveghere format din 7 membri și un directorat format din 3 membri, al căror mandat este de 4 ani, cu posibilitatea de reînnoire, cu excepția primilor membri
al căror mandat este de 2 ani și nu poate fi reînnoit.
Ministerul Finanțelor, în calitate de acționar unic, a numit membrii organelor de conducere conform revederilor HG nr. 1204/2022, cu modificările și completările ulterioare, cu respectarea cerințelor privind evaluarea adecvării membrilor organului de conducere și a persoanelor care dețin funcții cheie
într-o bancă de dezvoltare aprobate prin Regulamentul Băncii Naționale a României nr. 4/2023 privind cerințe prudențiale pentru băncile de dezvoltare. Remunerația membrilor organelor statutare este formată dintr-o remunerație fixă și se stabilește prin contractele de mandat.
În ceea ce privește politicile interne ale BID, actul constitutiv include prevederi privind comitetele constituite atât la nivel Consiliului de supraveghere, în aplicarea art. 28 din Legea nr. 207/2022, respectiv Comitetul de administrare a riscurilor, Comitetul de nominalizare și Comitetul de remunerare, cu atribuții consultative pentru consiliul de supraveghere, cât și cele la nivelul Directoratului, respectiv Comitetul de credite problematice, Comitetul de Credit și Comitetul de Administrare a activelor și pasivelor.
În plus, sunt incluse responsabilitățile Comitetului de audit care asistă Consiliul de supraveghere pe linia auditului intern, care includ printre altele, cele privind procedura de selecție a auditorului financiar. În scopul îndeplinirii tuturor condițiilor pentru înregistrarea BID la Registrul comerțului, Ministerul
Finanțelor a selectat firma de audit PwC, în calitate de auditor financiar al băncii pentru perioada primului exercițiu financiar.
Impactul social
Creșterea investițiilor în domenii unde s-au identificat disfuncționalități ale pieței financiare și decalaje de finanțare, va avea un impact social pozitiv prin creșterea locurilor de muncă.
Impactul asupra economiei și asupra principalilor indicatori macroeconomici
Prin înființarea BID aceasta va contribui la finanțarea domeniilor prioritare, contribuția națională la implementarea obiectivelor economice și strategice ale Uniunii Europene pe plan local și alinierea la practicile europene și internaționale în materie de finanțare a dezvoltării, creșterea gradului de absorbție a fondurilor europene, identificarea disfuncționalităților pieței financiare și reducerea decalajelor de finanțare.
Impactul asupra mediului concurențial si domeniului ajutoarelor de stat
Pentru activitățile desfășurate în nume propriu, BID va acorda finanțări în condiții de piață și acționează complementar cu instituțiile de credit în scopul remedierii deficitului de finanțare și disfuncționalităților identificate în piața financiară. În acest scop, BID are obligația aplicării mecanismului de prevenire a fenomenului de excludere (crowding-out) a instituțiilor financiare private, conform mecanismului descris în decizia CE de autorizare a BID în materie de ajutor de stat din data de 31.01.2023.
Impactul asupra mediului de afaceri
Dată fiind nevoia de a stimula investițiile și spațiul fiscal limitat la nivelul bugetului național, BID va îmbunătăți oferta de finanțare pentru sectoarele-cheie și investițiile în proiecte din domenii inovatoare, ecologice și cu caracter social, în care au fost identificate disfuncționalități ale pieței, cu un impact pozitiv asupra creșterii investițiilor în economie, ocupării forței de muncă, luând în considerare expertiza specifică, cunoașterea contextului local, a mediului de afaceri și a comunităților de investitori, precum și a politicilor și strategiilor naționale.
Impactul asupra mediului înconjurător
În conformitate cu anexa la Decizia CE COM(2021) 608 final de punere în aplicare a Consiliului de aprobare a evaluării planului de redresare și reziliență al României, pentru a se asigura conformitatea măsurii cu Orientările tehnice DNSH (2021/C58/01), strategia de afaceri a Băncii de Investiții și Dezvoltare:
– va prevedea obligația aplicării Orientărilor tehnice ale Comisiei referitoare la evaluarea sustenabilității Fondului InvestEU;
– va exclude ca neeligibile următoarele activități și active printr-o listă de excludere:
(i) activități și active legate de combustibili fosili, inclusiv utilizarea în aval; (ii) activități și active din cadrul sistemului UE de comercializare a certificatelor de emisii (ETS) cu emisii preconizate de gaze cu efect de seră care nu sunt mai mici decât valorile de referință relevante;
(iii) activități și active legate de depozite de deșeuri, incineratoare și instalații de tratare mecano-biologică a deșeurilor; și
(iv) activități și active în cazul cărora eliminarea pe termen lung a deșeurilor poate dăuna mediului; și – va impune obligația ca Banca de Investiții și Dezvoltare să verifice conformitatea cu legislația UE și națională relevantă în domeniul mediului a tuturor tranzacțiilor, inclusiv a celor care nu fac obiectul evaluării sustenabilității;
– va impune obligația ca beneficiarii de sprijin prin capitaluri proprii și de finanțare corporativă generală care obțin peste 50 % din veniturile proprii în cursul exercițiului financiar precedent din activități și/sau active de pe lista de excludere să adopte și să publice planuri privind tranziția verde.
Evaluarea costurilor și beneficiilor din perspectiva inovării și digitalizării
Activitățile de dezvoltare desfășurate de către BID în nume și cont propriu vizează printre altele și sprijinirea accesului la finanțare pentru întreprinderi mici și mijlocii, inclusiv microîntreprinderi și cele nou înființate de tip start-up, precum și cele din domenii inovatoare; universități, institute de cercetare-dezvoltare. 3.8 Evaluarea costurilor și beneficiilor din perspectiva dezvoltării durabile. Prin produsele acordate BID va acționa în direcția susținerii proiectelor verzi și durabile, contribuind astfel la atenuarea riscurilor rezultate din schimbările climatice, concomitent cu susținerea creșterii economice durabile și crearea de noi locuri de muncă.