Oprit cu focuri de armă, un giurgiuvean ce conducea beat și fără permis a ajuns acum după gratii

Publicat: 22 sept. 2022, 19:14, de Corina Matei, în SOCIAL , ? cititori
Oprit cu focuri de armă, un giurgiuvean ce conducea beat și fără permis a ajuns acum după gratii
Politie

În urmă cu câteva zile, polițiștii dintr-o comună giurgiuveană au făcut uz de armă pentru a opri un șofer despre care se știa că nu deține niciun fel de permis de conducere. Acum, șoferul în cauză este arestat pentru 30 de zile.

Sâmbătă noapte, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Călugăreni depistau în trafic un autoturism, condus de către un bărbat, de 50 de ani, din localitatea Mihai Bravu, județul Giurgiu, despre care existau informații că nu deține permis de conducere, motiv pentru care s-a procedat la efectuarea unui semnal regulamentar pentru oprirea acestuia.

Șoferul nu s-a conformat, însă și și-a continuat drumul; polițiștii au pornit în urmărirea sa, iar la un moment dat, unul dintre agenți a executat șase focuri, cu armamentul din dotare, unul în plan vertical și cinci în direcția autovehiculului, reușindu-se oprirea acestuia.

În urma folosirii armamentului, nu au fost înregistrate victime.

Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând 1.03 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În urma verificărilor, a rezultat că acesta are și permisul de conducere anulat.

Pe baza probatoriului administrat, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu, la data de 21 septembrie a.c., bărbatul în cauză a fost reținut, pentru 24 de ore, iar astăzi, instanța de judecată a dispus față de acesta măsura arestării preventive, pentru 30 de zile – anunță Poliția Giurgiu.