Oraș din Rusia, atacat cu rachete. Sunt mai multe victime
Un oraș din Rusia a fost atacat cu rachete. Exploziile au fost unele de proporții și se pare că mai multe persoane și-au pierdut viața.
Șase persoane, printre care și un copil, au fost omorâte în urma unui atac cu rachete asupra orașului Belgorod din Rusia, a transmis guvernatorul regiunii, Viacheslav Gladkov. Acesta a mai precizat că alte 18 persoane, printre care cinci copii, au fost rănite.
Roman Starovoit, guvernator în regiunea vecină Kursk, a precizat că au fost lovite o bază sportivă, o zonă rezidențială, dar și un mall.
Orașul Belgorod a fost atacat de mai multe ori, de la declanșarea ”operațiunii speciale” din Ucraina, deoarece este cel mai apropiat oraș mare de granița cu Ucraina, potrivit Reuters. Mai exact, acesta este situat la 40 de kilometri de graniță.
Ministerul rus al Apărării s-a limitat pentru moment la a afirma că joi la prânz rachete lansate de armata ucraineană în regiunea Belgorod au fost neutralizate, potrivit TRT.com.