Ordonanța privind suspendarea plății ratelor de către fermieri își face treaba doar pe jumătate

Publicat: 09 oct. 2024, 20:34, de Alexandru Bogdan Grigoriev, în Agricultura , ? cititori
Exclusiv
Ordonanța privind suspendarea plății ratelor de către fermieri își face treaba doar pe jumătate
Foto: puterea.ro

Astăzi a fost aprobată, în ședința de Guvern, Ordonanța de Urgență pentru modificarea și completarea OUG nr.4/2024 pentru stabilirea unor măsuri de sprijin cu caracter temporar, destinate producătorilor agricoli în scopul gestionării efectelor fenomenului de secetă pedologică din anul 2023 și ca urmare a agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei.

Actul normativ s-a aflat în dezbatere publică timp de mai multe zile și a fost așteptat cu sufletul la gură. Atât fermierii, cât și firmele implicate în agribussines consideră Ordonanța ca fiind foarte importantă pentru activitatea lor, în perspectiva anului agricol 2024 – 2025.

Modificările și completările vizează următoarele aspecte: suspendarea de drept, începând cu data solicitării, a rambursării datoriilor curente și restante, reprezentând rate de capital, dobânzi și comisioane, care fac obiectul contractelor de credit, respectiv leasing, încheiate cu creditorii instituții de credit sau cu instituții financiare nebancare, utilizate în sectorul agriculturii primare, cu scadența în anul 2024, pentru o perioadă de timp până la data de 1 august 2025, pentru debitorii care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:

  • transmiterea către creditori a solicitării de suspendare, însoțită de copia procesului – verbal de constatare și evaluare a pagubelor, încheiat pentru culturile agricole înființate în toamna anului 2023 si primăvara anului 2024, pentru plante perene, plantații pomicole și plantații viticole, care au fost afectate de seceta pedologică din anul agricol octombrie 2023 – septembrie 2024, într-un procent de 50%, reprezentând media gradului de calamitate a culturilor agricole înscrise în procesele verbale de constatare a stării de calamitate
  • dobânda percepută de creditor de la debitor este mai mare de 2,5% + ROBOR de la 1 la 12 luni pentru creditele în lei și 2% + EURIBOR de la 1 la 12 luni pentru creditele în valută, stabilite în contracte, după caz. Nivelul ROBOR-ului se stabilește în ziua înregistrării cererii debitorului

Măsura suspendării executărilor silite se va aplica pe întregul lanț valoric, fermieri – distribuitori – producători/furnizori, la cerere, prin raportare la prețul de achiziție, pe baza proceselor verbale emise de autoritățile competente privind constatarea și evaluarea pagubelor la culturi agricole vegetale și a avizelor de expediție sau a altor documente în vederea certificării cantităților livrate.

 

În cazul în care debitorii își achită până la data de 31.12.2024, obligațiile de plată aferente contractelor aflate în derulare nu se vor percepe dobânzi, penalități, majorări de întârziere sau alte costuri similare și se vor menține toate discount-urile și beneficiile stabilite în contractele de vânzare-cumpărare sau de furnizare de resurse materiale destinate producției agricole vegetale pentru anul 2024. Măsura se aplică pe întregul lanț valoric, respectiv fermieri – distribuitori – producători/furnizori.

Pe toată perioada aplicabilității măsurilor menționate sunt interzise orice acte sau operațiuni având ca obiect transferuri patrimoniale de către fermieri, altele decât cele făcute în cursul firesc al desfășurării activității curente, acestea fiind prezumate ca realizate în frauda creditorilor și lovite de nulitate absolută.

Termenul de aplicare a măsurilor descrise mai sus se prelungește până la data de 01 august 2025.

De prevederile actului normativ vor beneficia producătorii agricoli din contractele de credit, respectiv leasing, încheiate cu instituții de credit sau instituții financiare nebancare, care dețin copii ale proceselor – verbale de constatare și evaluare a pagubelor, încheiate pentru culturile agricole înființate în toamna anului 2023 si primăvara anului 2024, pentru plante perene, plantații pomicole și plantații viticole, care au fost afectate de seceta pedologică din anul agricol  octombrie 2023 – septembrie 2024, într-un procent de 50%, reprezentând media gradului de calamitate a culturilor agricole înscrise în procesele verbale de constatare a stării de calamitate.

Ce nu cuprinde Ordonanța

De prevederile actului normativ nu vor beneficia o parte foarte mare a fermierilor. Una dintre uzanțele din ultimii ani este achiziționarea semințelor, îngrășămintelor, a substanțelor de tratament, precum și a altor inputuri, cu plata la recoltă. Or, în condițiile din anul acesta, foarte mulți dintre fermieri s-au văzut în situația ca, la recoltă, să constate că nu au cu ce plăti. Probabil, peste 70% dintre agricultorii din sudul țării și din Moldova se regăsesc în această situație

În varianta inițială, propusă în dezbatere publică, perioada de grație acoperea și aceste costuri, nu numai creditele și leasing-urile. Negocierile care au urmat, însă, au eliminat de pe listă aceste datorii.

În aceste condiții apare riscul ca fermierii să se găsească în imposibilitatea de a înființa culturile pentru noul an agricol, din lipsă de fonduri și de bonitate. Căci ei nu vor putea obține, din nou, semințe de calitate, în primul rând, fără a le achita, eventual la livrare.

Ceea ce mai trebuie menționat este faptul că majoritatea firmelor care livrează inputuri pentru agricultură sunt companii multinaționale, cu o situație financiară solidă. Majoritatea își fac un titlu de glorie din a se considera parteneri ai fermierilor, nu furnizori. În aceste condiții, așteptăm dovada că sunt parteneri, prin susținerea pe care o pot acorda, acum, în vremuri grele, agricultorilor români!