Orezul brun: aliment-minune cu conținut de arsenic – între sănătate și riscul pe termen lung

Publicat: 25 apr. 2025, 22:46, de Radu Caranfil, în LIFESTYLE , ? cititori
Orezul brun: aliment-minune cu conținut de arsenic – între sănătate și riscul pe termen lung

Orezul brun a urcat rapid în topul preferințelor celor care își țin farfuria sub control. Nutriționiștii îl laudă, dietele îl cer, iar rafturile bio îl țin în față, ca pe-un premiant cu coroniță. Nu-i lipsesc laudele: fibre cât să încurce orice colon leneș, vitamine B cât să mulțumească orice angoasă metabolică și un gust vag pământiu care le oferă gurmanzilor impresia că mănâncă ceva cu rădăcină în tradiție și sănătate.

Un bob plin de fibre, vitamine… și o doză discretă de pericol

Dar – căci în orice poveste cu mâncare modernă vine și un dar – acest bob venerat ascunde și o umbră de toxicitate: conține mai mult arsenic decât orezul alb. Da, acel arsenic. Nu în cantități care să te trimită direct la toxicologie, dar suficient cât să ridice sprâncene în rândul celor care cred că tot ce e „integral” e și „inofensiv”.

De ce arsenic în orezul brun?

Să ne înțelegem: nu e vreo conspirație pusă la cale de Big Pharma. E biologie simplă. Orezul, indiferent de culoare, crește în sol. Iar solul – ca să vezi ironie – poate conține arsenic anorganic, mai ales în zonele în care s-au folosit pesticide și îngrășăminte chimice. Orezul îl absoarbe cu plăcere. Problema e că orezul alb e decojit, i se ia tărâța, i se curăță haina și rămâne cu mai puțin arsenic. În schimb, orezul brun, care păstrează acea peliculă atât de lăudată, păstrează și… „gustul” solului.

Cât de grav e?

Nu-i panică, nu-l aruncăm din cămară. Dar trebuie spus clar: consumul regulat și excesiv poate duce la acumulări periculoase, mai ales la copii, femei însărcinate sau la cei care cred că orezul brun e singura soluție pentru detox, dietă, iluminare spirituală și tot ce mai promit influencerița și nutriționistul certificat pe YouTube.

Expunerea cronică la arsenic poate afecta ficatul, rinichii, sistemul nervos și chiar crește riscul unor tipuri de cancer. Nu imediat, nu spectaculos, dar pe tăcute. Așa cum o face orice obicei prost pe termen lung.

Cum mâncăm deștept?

Nu renunța la orezul brun, dar nici nu-l idolatriza. Iată câteva trucuri de bun simț:

  • Spală-l bine, până apa nu mai arată ca supa de nisip.
  • Fierbe-l în multă apă (raport 6:1), apoi scurge excesul. Ca la paste. Asta mai elimină din arsenic.
  • Alternează cerealele – hrișcă, quinoa, mei. Nu te încrede într-un singur bob, oricât de integral ar fi el.
  • Citește eticheta. Orezul din California, de exemplu, are adesea mai puțin arsenic decât cel din Asia de Sud sau din zone cu soluri contaminate.

Și în România?

Românul iubește orezul, sub toate formele. Pilaf, sarmale, orez cu lapte, risotto la oraș, orez la pungă pe rețelele de socializare. Iar orezul brun a început să-și facă loc tot mai des prin meniuri. Asta înseamnă că discuția despre arsenic nu mai e o chestie de reviste pentru vegani. E una de interes public.

Nici panică, nici idolatrie

Orezul brun e sănătos – dar nu e magic. Are beneficii – dar și riscuri. Și, mai ales, nu face minuni dacă restul farfuriei e o catastrofă. Ca de obicei, echilibrul e cheia. Nu exagera, nu absolutiza, nu te încrede în „superalimente”. Ele, la fel ca oamenii, au și părți bune, și defecte. Important e să le cunoști. Și să le fierbi bine.