Organizaţia PMP Sector 4 a trecut la PNL! Ionuţ Stroe: Sunt oameni care vin din zona privată

Publicat: 28 aug. 2024, 15:35, de Andrei Ceausescu, în POLITICĂ , ? cititori
Organizaţia PMP Sector 4 a trecut la PNL! Ionuţ Stroe: Sunt oameni care vin din zona privată

Organizația Partidului Mișcarea Populară (PMP) Sector 4 a decis să se alăture Partidului Național Liberal (PNL). Anunțul a fost făcut miercuri, într-o conferință de presă susținută de purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuț Stroe, care a subliniat importanța acestei treceri pentru consolidarea dreptei politice în Sectorul 4 al Capitalei.

„Astăzi vreau să vă anunț că pe zona de dreapta, cel puțin în Sectorul 4, se strâng rândurile”, a declarat Stroe, evidențiind că tot mai mulți membri ai organizațiilor de dreapta își găsesc locul în cadrul PNL. „Ne bucurăm pentru acest lucru. Suntem deschiși în a construi pe zona de dreapta cel puțin în Sectorul 4, dacă nu în toată țara”, a adăugat acesta.

La conferință au participat și fostul secretar general al PMP Sector 4, Cristian Haidău, precum și fostul președinte al organizației, Ramona Ionescu, ambii exprimându-și entuziasmul pentru noul proiect politic. Potrivit lui Stroe, acești noi membri sunt „oameni de valoare, autentici de dreapta”, care provin din sectorul privat și care pot contribui semnificativ la consolidarea dreptei în Sectorul 4. „Această alăturare nu e condiționată de niciun fel de funcție sau poziție”, a subliniat purtătorul de cuvânt al PNL, încurajând astfel alți membri ai dreptei să urmeze exemplul celor din PMP.

Cristian Haidău, unul dintre liderii care a făcut pasul către PNL, a explicat motivele care au stat la baza acestei decizii. „Am decis, împreună cu toată organizația de tineret, să facem acest pas deoarece, din păcate, am observat că în PMP, în ultima perioadă, se cam bătea pasul pe loc”, a declarat Haidău. El a menționat că experiența acumulată în campaniile electorale anterioare l-a condus la concluzia că PNL este „principalul partid de dreapta, partid istoric, cel mai puternic partid de dreapta”, în jurul căruia ar trebui să se coalizeze toate forțele politice de dreapta.