Orice clipă de timp pierdut pentru salvarea României e doar o probabilitate de pagubă pentru viitor

Citindu-l pe George Orwell am înţeles cã cea mai eficientă modalitate de a distruge un popor este de a nega și de a șterge propria înțelegere a istoriei sale.

Mã uit la România mea de acum şi zãmbesc amarnic. De fapt plâng pentru pentru cã România copilãriei mele nu mai seamãnã deloc cu România mea prezentã. Pe zi ce am îmbãtrânit, România mea a devenit tot mai tristã, tot mai bolnavã … Peste noapte, tânãra şi mândra domniţã, peţitã de mulţi, România mea, s-a lãsat cãlcatã în picioare şi a ajuns prematur o bunicuţã ridatã, aproape muribundã, cu ochii în lacrimi.

Am stat mereu şi m-am întrebat cum de România mea, urmaşa bravilor daci sã devinã peste noapte o nevoiaşã?

De cele mai multe ori rãspunsurile mele pentru vinovãţia de a fi mutilat România mea s-au îndreptat exclusiv cãtre cei care au condus destinele ei. Însã am cugetat mai bine şi am realizat cã de fapt nu ei, cei care i-au condus detinele, sunt vinovaţii. Ci eu, dar şi tu, cititorule! Noi toţi suntem vinovaţi de asasinarea prematurã a României noastre. Cãci toţi am închis deopotrivã ochii atunci când frumoasa noastrã România a fost umilitã, batjocoritã şi abuzatã. Atunci când identitatea ei a fost furatã, am tãcut. Atunci când a fost traficatã şi violatã i-am întors spatele.

Din cauza fricii de a ne pãrãsi confortul propriu, atunci când România mea şi a ta, dragã cititorule, a fost maltratatã, nici eu, nici tu, nu am luat atitudine. Am tãcut, considerând cã abuzatorii se vor opri, iar România mea şi a ta va fi lãsatã pe drumul ei şi va veni vremea când îşi va reîmbrãca straiele de sãrbãtoare de altãdatã, se va machia, va zâmbi şi îşi va recâştiga strãlucirea. Am mizat cã istoria se va repeta.  Dar nu a fost aşa, pentru cã istoria nu se repetã.

Niciunul dintre noi nu a realizat cã uitându-ne istoria, cei care au controlat trecutul României noastre, abuzatorii ei şi implicit ai noştri, îşi pot vedea nederanjaţi de treabã. Iar faptul cã le-am permis impasibili sã controleze trecutul, le-a oferit abuzatorilor României posibilitatea de a ne controla  viitorul.

Ca atare, vinovaţi pentru prezentul României suntem fiecare dintre noi. Suntem vinovaţi pentru lipsa de atitudine, pentru laşitatea de a nu fi  spus „NU” atunci când trebuia, pentru cã am aşteptat ca mereu ca România sã facã o minune în viaţa noastrã, când, de fapt, noi trebuia sã facem o minune pentru ea.

Din cauza inacţiunii, România noastrã este în moarte clinicã şi mulţi dintre noi au renunţat la orice fãrâmã de acţiune, spunând cã este probabil prea târziu pentru a mai face o minune care sã o ţinã în viaţã! Speriaţi de pe margine de hienele care abia aşteaptã sã se înfrupte din inima României, alţii au cedat din a mai sta lângã ea şi au ales sã o pãrãseascã. Dar şi mai mulţi au renunţat chiar la a se ruga pentru mãcar o clipã, cel puţin în gând, pentru ca bãtrâna noastrã România sã mai apuce o zi…

Încurajaţi de inacţiunea noastrã generalã, groparii ţãrii stau şi aşteaptã cu zâmbetul pe buze ca aceasta sã-şi dea ultima suflare, fiind conştienţi cã moartea ei, înseamnã de fapt moartea noastrã, ca naţie.

Timpul rãmas pânã când România mea şi a ta, dragã cititorule, mai poate fi salvatã este scurt. Vremea trece iute şi viaţa multora dintre noi se încheie uneori într-o clipã … Aşa cã lucrurile pe care Dumnezeu ni le-a hãrãzit sã le facem pe acest pãmânt este bine să le facem până mai avem timpul, dar mai ales puterea de a acţiona.  

De aceea, nu vã mai lãsaţi orbiţi de iluzia care ni se fluturã, cã mâine va fi mai bine decât azi! Orice clipã de timp pierdut pentru salvarea României e doar o probabilitate de pagubã pentru viitor. Este doar o minciunã dulce care ni se inoculeazã în subconştient pentru nu ne trezi din somnul cel de moarte care ni se pregãteşte ca naţiune.