Orice oraş care se respectă merită să aibă un punct de contemplare: Greenpeace România și înfiinţarea Parcului Natural Codrii Iaşilor
Un memorandum pentru înfiinţarea Parcului Natural Codrii Iaşilor a fost semnat de şapte primării, consilii judeţene şi locale, precum şi de cele mai active organizaţii civice ieşene, potrivit unui comunicat al Greenpeace România.
„Tabăra Greenpeace România de activism pentru Codrii Iaşilor, care a avut loc între 27 septembrie şi 4 octombrie în Pădurea Bârnova-Dobrovăţ, s-a încheiat cu succes. Organizaţia de mediu a adus la aceeaşi masă autorităţile şi societatea civilă ieşeană pentru crearea Parcului Natural Codrii Iaşilor„, se menţionează în comunicat. Astfel, primarii localităţilor din zonă (inclusiv primarul municipiului Iaşi), reprezentanţii celor mai active ONG-uri civice ieşene, precum şi antreprenori locali au semnat, la finalul dezbaterii organizate de Greenpeace România pe platoul „Arca lui Noe” din Bârnova, un Memorandum pentru Înfiinţarea Parcului Natural Codrii Iaşilor.
„Documentul, ce reprezintă angajamentul comun al semnatarilor pentru protejarea celei mai de preţ resurse naturale din zonă, a fost oficializat pe 1 octombrie 2021 de: Mihai Chirica (Primăria Iaşi), Cătălin Martinuş (Primăria Dobrovăţ), Cătălin Lupu (Primăria Ciurea), Victor Tănăsucă (Primăria Bârnova), Grigore Corciovă (Primăria Schitu-Duca), Ana Raluca Roşu (Consiliul Local Iaşi), Marius Mihai Ciobanu (Consiliul Judeţean Iaşi), Anca Elena Chirilă Gheorghică (Asociaţia Mai Bine), Daniela Mitrofan (Reset), Alexandrina Dinga (Asociaţia Civica), Cătălin Maxim (BioNEst Cluster), Mihai Diac (Codrii Iaşilor), Ciprian Găluşcă (Greenpeace România)„, se arată în comunicat.
Lăsăm în urmă speranţe şi aşteptări
Potrivit sursei citate, Parcul Natural este un teritoriu delimitat în care valorile naturale, istorice şi culturale sunt protejate pe baza unui regulament decis de reprezentanţii comunităţii, pentru o conservare şi dezvoltare durabilă.
Astfel, prin instituirea Parcului Natural Codrii Iaşilor se doreşte recunoaşterea, conservarea şi promovarea valorilor ridicate de biodiversitate, a valorilor culturale, precum şi a valorii serviciilor ecosistemice critice pentru comunităţile locale pe care acesta le conferă.
„Dincolo de această dezbatere vitală pentru conservarea pădurii şi deschiderea ei către publicul larg, nu doar către industriile exploatatoare, credem că orice oraş care se respectă merită să aibă un punct de contemplare. După o săptămână de activităţi, lăsăm în urmă un observator pe Platoul Repedea şi un traseu cu panouri informative despre pădure de care sperăm că ieşenii se vor bucura, protejându-şi în acelaşi timp comoara verde de la sud de oraş. Pe lângă lucrurile fizice, lăsăm în urmă speranţe şi aşteptări că Parcul Natural Codrii Iaşilor va deveni realitate”, a declarat Ciprian Găluşcă, coordonatorul campaniei pentru păduri şi biodiversitate, Greenpeace România.