Orient Express a revenit în România. Cât costă biletul și unde călătorește (VIDEO)
Luxosul tren Orient Express a revenit în cursul zilei de luni pentru prima dată în România, după o pauză de 3 ani impusă de restricțiile pandemice. Acesta a oprit în gările din Teiuș, Sinaia și București Nord, iar azi se îndreaptă spre Istanbul, destinația sa finală.
Călătoria cu Orient Express durează 11 zile și are loc o singură dată pe an, iar prețul acesteia poate depăși 18.000 de lire.
Trenul Orient Express a pornit de la Paris, pe 26 august, spre Istanbul, iar duminică, pe 28 august, a intrat în țară pe la Curtici, în jurul orei 17:30. A staționat peste trei ore la Teiuș, iar 10 ore mai târziu a ajuns la Sinaia, în drumul său de peste 3.000 de kilometri spre Istanbul, potrivit hotnews.ro.
Acesta a staționat în cursul zilei de luni, în intervalul 08:52 – 12:20 în Gara Regală din Sinaia, timp în care călătorii au vizitat castelul Peleș, iar la 14:16 a ajuns în Gara de Nord din București, a rămas până azi, când a pornit iar la drum pe ruta Videle – Giurgiu – Istanbul.
Trenul are în componența sa 15 vagoane și este tractat de două locomotive în România.
Acesta va reveni pe 3 septembrie în România, în drumul de întoarcere spre Paris. Va intra în țară pe la Giurgiu, iar o zi mai târziu o va părăsi prin vest.