OTE încheie acordul de vânzare a Telekom Romania Communication către Orange România
Telekom și Orange au făcut oficial acordul de vânzare a diviziei Telekom Romania Communications către Orange România, adică partea de comunicații fixe, fostul Romtelecom, pe o dețin grecii de la OTE.
Hellenic Telecommunications Organization (OTE) anunță încheierea unui acord de vânzare a cotei sale de 54% din acțiunile Telekom Romania Communications (TKR) către Orange România. OTE este deținută de Deutsche Telekom.
Valoarea de vânzare este 497 milioane euro pentru întregul pachet de acțiuni (100%), ceea ce înseamnă că OTE va primi 268 milioane euro. Comunicatul arată că valoarea poate fi modificată până la încheierea tranzacției, pentru a balansa modificările anumitor elemente, precum datoria netă sau capitalul circulant.
Statul român, acționar cu 45% în TKR, va deveni acționar cu 25% în noua companie, conform informațiilor neoficiale apărute î presă.
OTE își păstrează statutul de acționar majoritar al Telekom Romania Mobile Communications (TKRM), adică divizia de comunicații mobile. Pentru aceasta cel mai probabil cumpărător este RCS & RDS.
Peste un milion de clienți pentru Orange
În prezent, TKR are o rețea fixă de telecomunicații la nivel național, care deservește aproximativ 930.000 de clienți de Internet de mare viteză, și 1,2 milioane de abonați la serviciile TV. În 2019, TKR a înregistrat venituri de 622 milioane euro.
Tranzacția nu este estimată a avea un impact major asupra fluxurilor de numerar sau contului de datorii ale OTE.
Achiziția Telekom Romania Communications de către Orange România va determina o creștere a competitivității în piață, securizând totodată viitorul companiei prin investiții pe termen lung, prin sprijinirea transformării digitale a economiei și societății românești, oferind astfel perspective stabile și pozitive pentru angajații săi.
Tranzacția face obiectul aprobărilor instituțiilor cu rol de reglementare și altor condiții, finalizarea acesteia fiind estimată în a doua jumătate a anului 2021. La finalizarea acesteia, valoarea netă rezultată în urma tranzacției va fi distribuită acționarilor.
„Vânzarea participațiilor deținute în Telekom Romania Communications este o decizie strategică luată în contextul redefinirii priorităților și planurilor de creștere ale Grupului OTE, pentru a sprijini dezvoltarea Grupului și a genera valoare pentru toate părțile implicate. OTE a investit semnificativ de-a lungul anilor pentru a sprijini performanța Telekom Romania și rămâne pe piață prin Telekom Romania Mobile Communications”, spune Michael Tsamaz, Președinte al Consiliului de Administrație și Director General al OTE.
Barclays Bank PLC este consultantul financiar al OTE, iar Dechert, Eversheds și Freshfields sunt consultanții juridici și de reglementare.
Tot în această zi, mandatul Directorului General al Telekom Romania Communications și al Telekom Romania Mobile Communications, Miroslav Majoroš, se încheie cu succes. Vladan Pekovic este numit în funcția de Director General al celor două companii, având misiunea de a asigura o tranziție lină până la finalizarea tranzacției și de a continua dezvoltarea operațiunilor mobile.
„Doresc să îi mulțumesc domnului Majoroš pentru contribuția sa valoroasă din ultimii cinci ani. Concentrat pe digitalizare, convergență și mentalitate de creștere, acesta a adus o îmbunătățire solidă a rezultatelor de business. Prin efortul constant și dedicarea întregii echipe, Telekom Romania s-a transformat radical și a devenit o organizație mai performantă”, a spus Michael Tsamaz.