Otopeni: Prejudicii, ilegalități și achiziții ilegale sub actuala administrație publică locală
Despre prejudiciile de zeci de milioane de euro, ilegalități în contractele și achizițiile publice, datorii bancare, spații verzi închiriate ilegal sau construcții ilegale admise de actuala administrație, cetățenii orașului Otopeni știu mai puține detalii.
Rapoartele de audit ale Curții de Conturi, din ultimele șapte ani, sunt însă edificatoare în acest sens, dar au ramas la stadiul de constatări. Lista de mai sus, potrivit legislației în vigoare, înseamnă infracțiuni, patronate de actualul primar, Gheorghe Silviu. Vocea opoziției, fostul consilier general în Primăria Capitalei, încearcă să informeze cetățenii orașului despre toate aceste realități, fiind însă aspru criticat, tocmai pentru proiecte care și-au demonstrat utilitatea pentru bucureșteni. Unul dintre acestea este Pasajul Basarab din București, una dintre cele mai mare investiții de infrastructură rutieră a primăriei.
”Pasajul există inclusiv pentru faptul că mi-am dat votul în Consiliul General, în calitate de consilier general la acea vreme”, spune într-o postare pe pagina de Facebook PSD Otopeni, fostul consilier general Stelică Barna. Pasajul Basarab reprezintă pionieratul in infrastructura modernă a capitalei! ”Ziarul ZIUA, consideră aceasta o “ trădare”…, iar în opinia acestui ziar, cetățenii trebuie să stea ore in șir în traficul bucureștean, pentru că, în opinia ziarului, ”politica este mai importantă decât cetățeanul”.
În schimb, Curtea de Conturi încă nu a verificat dacă s-a trecut la măsurile pe care le-a dispun prin actele de control întocmite în urma controalelor, astfel că prejudiciile constatate au rămas doar pe hârtie, nefiind recuperate și nefiind, astfel, reîntregit bugetul local.