20:16, 04.11.2024 • Internațional
OUG pentru pacienții cu forme medii şi uşoare de COVID-19
Guvernul a adoptat în ședința de joi o Ordonanță de Urgență specială pentru pacienții infectați cu Covid-19 care dezvoltă forme ușoare sau medii ale bolii.
Conform Ordonanței, pacienții cu forme medii sau ușoare de Covid-19, chiar și cei asimptomatici, vor putea fi tratați de acasă, sub supravegherea medicilor de familie.
Pe 15 octombrie, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a anunțat că pregătește această OUG.
„Avem în pregătire o ordonanţă de urgenţă pentru cazurile medii şi uşoare de boală, asimptomatice, să rămână la domiciliu, sub supravegherea şi monitorizarea medicului de familie, urmând ca mijloacele de transport de la Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă să-i ia programat pentru investigaţiile suplimentare paraclinice. În momentul în care apare simptomatologia, ei sunt duşi şi internaţi în unităţile spitaliceşti”, a declarat Nelu Tătaru joi, potrivit Agerpres.
22:53, 15.10.2024 • Sănătate