Pană de curent uriașă, provocată de o maimuță. Toată țara, lăsată în beznă

Publicat: 09 feb. 2025, 17:33, de Lavinia Tudor, în Internațional , ? cititori
Pană de curent uriașă, provocată de o maimuță. Toată țara, lăsată în beznă

O maimuță este vinovată pentru o pană de curent colosală în Sri Lanka. Primata a lăsat toată țara în beznă, după ce a pătruns într-o centrală electrică. Autoritățile au declarat că depun eforturi pentru remedierea situației.

Centrala electrică Panadura este situată în apropierea capitalei din Sri Lanka. Alimentarea cu energie electrică a fost oprită în jurul orei locale 11:30 dimineața, după ce o maimuță a pătruns în clădire. Mamiferul a atins transformatorul de rețea, iar asta a dus la întreruperea curentului în toată țara insulară.

Ministrul Energiei, Kumara Jayakody, a declarat că primata a provocat un dezechilibru în sistem. Oficialul a dat asigurări că inginerii sunt pe teren și fac eforturi pentru restabilirea alimentării cu energie electrică.

De asemenea, ministrul a avertizat că există posibilitatea ca alimentarea cu apă în anumite regiuni să fie afectată.

După incident, toată populația țării, de aproximativ 22 de milioane de persoane, a fost lăsată fără curent. Spitalele și celelalte instituții au apelat la generatoare, pentru ca activitatea să nu fie întreruptă.

Treptat, în următoarele ore, problema a fost remediată în mai multe regiuni. La jumătatea zilei, autoritățile au transmis că echipele din teren depun eforturi pentru reconectarea tuturor la energie electrică.

Nu este pentru prima oară când au loc întreruperi masive de curent în Sri Lanka. În urmă cu trei ani, în timpul crizei economice, populația s-a confruntat de mai multe ori cu aceeași problemă. Pentru o perioadă de mai multe luni, alimentarea cu energie a fost redusă.