Până în aprilie 2023, vom avea o listă cu agenții patogeni care ar putea declanșa pandemii
O listă cu agenţii patogeni susceptibili să cauzeze epidemii şi pandemii, precum și ameninţările ce ar putea fi provocate de virusuri necunoscute este misiunea a 300 de experți, reuniți de Organizația Mondială a Sănătății (OMS), informează AFP și Agerpres.
Lista revizuită a agenţilor patogeni urmează să fie făcută publică înainte de aprilie 2023.
Peste 300 de cercetători vor trebui să analizeze datele medicale asociate cu peste 25 de familii de virusuri şi bacterii.
Misiunea pornește de la ”maladia x” provocată de un agent patogen necunoscut, dar care ar putea declanșa o pandemie gravă.
„Identificarea agenţilor patogeni şi a familiilor virusurilor prioritare pentru cercetare şi dezvoltarea unor contramăsuri este esenţială pentru o reacţie rapidă şi eficace la epidemii şi la pandemii”, a declarat directorul pentru urgenţe sanitare din cadrul OMS, Michael Ryan.
„Fără investiţii importante în cercetare şi dezvoltare, făcute înaintea pandemiei de COVID-19, nu ar fi fost posibil să fie produse vaccinuri sigure şi eficiente într-un timp record”, a mai adăugat Michael Ryan.
Prima listă de acest tip a fost publicată în 2017.
În prezent, această listă cuprinde COVID-19, virusul Ebola, febra Lassa, Sindromul Respirator din Orientul Mijlociu (MERS), Sindromul Acut Respirator Sever (SARS), virusurile Zika şi Nipah, precum şi maladia X.