Papa Francisc a cerut să-l întâlnească pe Putin la Moscova
Papa Francisc și-a exprimat intenția de a merge la Moscova pentru a-l întâlni pe Vladimir Putin pentru a-i cere liderului rus să pună capăt războiului.
Suveranul Pontif nu a primit niciun răspuns. Papa Francisc a acordat un interviu pentru Corriere della Sera în care a vorbit despre eforturile pe care le depune alături de secretarul de stat al Sfântului Scaun Pietro Parolin pentru a obține o întrevedere cu Vladimir Putin.
În interviu, papa Francisc a subliniat repetat că este gata să plece la Moscova.
„În prima zi de război l-am sunat pe președintele ucrainean Zelensky la telefon. Pe Putin, în schimb, nu l-am sunat. Ultima dacă am vorbit cu el în decembrie de ziua mea, dar de data asta nu, nu am sunat. Am vrut să fac un gest clar ca să vadă lumea întreagă și pentru asta m-am dus la ambasadorul Rusiei. L-am rugat să explice (invazia – n.r.), și i-am rugat să înceteze.
Apoi, i-am cerut cardinalului Parolin, după douăzeci de zile de război, să-i transmită lui Putin mesajul că sunt dispus să merg la Moscova.
Nu am primit încă un răspuns și încă insistăm, chiar dacă mă tem că Putin nu poate și nu vrea să aibă această întâlnire chiar acum. Dar atâta brutalitate cum să nu o oprești? Acum douăzeci și cinci de ani am trăit același lucru cu Rwanda”, a declarat papa Francisc.
„Deocamdată nu mă duc la Kiev. I-am trimis pe cardinalul Michael Czerny și pe cardinalul Konrad Krajewski, care au mers acolo pentru a patra oară. Simt că mai întâi trebuie să merg la Moscova, mai întâi trebuie să-l întâlnesc pe Putin. Dar și eu sunt preot, ce pot face? Fac ce pot. Dacă Putin ar deschide ușa…”, a adăugat Papa.
Întrebat dacă ar putea fi patriarhul Kirill, șeful Bisericii Ortodoxe Ruse, omul care îl poate convinge pe liderul de la Kremlin să deschidă ușa dialogului, suveranul pontif a negat: „Am vorbit cu Kirill 40 de minute prin zoom. Mi-a citit toate justificările pentru război. L-am ascultat și i-am spus: nu înțeleg nimic despre asta. Frate, nu suntem clerici de stat, nu putem folosi limbajul politicii, ci pe cel al lui Iisus. Suntem păstori ai aceluiași popor sfânt al lui Dumnezeu. Pentru aceasta trebuie să căutăm căi de pace, pentru a pune capăt războiului”.