Papa Francisc: ”Bradul, cu luminile sale, îl amintește pe Isus care vine să lumineze întunericul nostru”
În Piața Sfântului Petru, până la 8 ianuarie anul viitor, Sărbătorile Crăciunului sunt marcate și prin bradul, și ieslea Nativității, donate anul acesta de Italia și Guatemala.
Bradul de 30 de metri înălțime, vine din Rossello, o comună montană din regiunea italiană Abruzzo. Ieslea Nativității din Piața San Pietro a fost adusă din comuna Sutrio, din regiunea Venezia, iar ieslea amenajată în Aula Paul al VI-lea vine din Guatemala.
Cele două reprezentări scenice ale Nașterii Domnului scot în prim plan arta populară și meșteșugurile tradiționale, de la paleta cromatică a țesuturilor până la frumusețea statuilor de lemn.
Papa Francisc a subliniat că bradul, cu luminile sale, ”îl amintește pe Isus care vine să lumineze întunericul nostru, existența noastră deseori închisă la umbra păcatului, fricii și suferinței”.
În același timp, pomul de Crăciun sugerează o ulterioară reflecție expusă de papă: ”Asemenea pomilor, tot la fel și oamenii au nevoie de rădăcini”. ”Fără baze solide se rămâne șovăitori. Este important a păstra rădăcinile, în viață ca și în credință. În această privință, apostolul Paul amintește fundamentul pe care să înrădăcinăm viața ca să rămânem trainici: el spune să rămânem înrădăcinați în Isus Cristos (Coloseni 2,7). Iată ce ne amintește bradul de Crăciun: înrădăcinați în Cristos”.
Ieslea ”ne vorbește despre nașterea Fiului lui Dumnezeu care s-a făcut om ca să fie aproape de fiecare dintre noi. Prin sărăcia sa genuină, ieslea ne ajută să regăsim adevărata bogăție a Crăciunului și să ne purificăm de multe aspecte care poluează peisajul sărbătorii Nașterii Domnului. Simplă și familiară, ieslea amintește de un Crăciun diferit de cel consumist și comercial, este altceva; amintește cât de bine ne face să păstrăm momente de tăcere și de rugăciune în decursul zilelor noastre, deseori frenetice. Tăcerea ajută la contemplarea Pruncului Isus”, a transmis Suveranul pontif.