Papa Francisc condamnă rasismul şi violenţele din SUA
Papa Francisc a declarat miercuri că orice formă de rasism este „intolerabilă”, referindu-se la moartea recentă în custodia poliţiei din Statele Unite a bărbatului afro-american George Floyd, în oraşul Minneapolis, însă a condamnat în acelaşi timp şi actele de violenţă care s-au produs apoi în mai multe localităţi din această ţară.
Suveranul Pontif a dedicat întreaga secţiune în limba engleză din audienţa lui săptămânală situaţiei din Statele Unite. „Nu putem nici să tolerăm, nici să închidem ochii în faţa vreunei forme de rasism sau de excluziune şi să pretindem că apărăm caracterul sacru al oricărei vieţi umane”, a declarat Papa Francisc, conform AFP, informează Agerpres.
Liderul de la Vatican a adăugat că „nimic nu se câştigă” prin acte de violenţă, pe care le consideră „autodistrugătoare” şi „autovătămătoare”.
În aceeaşi alocuţiune, papa Francisc le-a cerut americanilor să îl implore pe Dumnezeu pentru a cere o reconciliere naţională şi pace. El a cerut, totodată, Fecioarei Maria „să intervină pentru toţi aceia care lucrează pentru pace şi dreptate în Statele Unite şi în întreaga lume”.
Suveranul pontif a mai spus că moartea lui George Floyd reprezintă o tragedie şi a mărturisit că se roagă pentru sufletul acestuia şi pentru toţi cei care au fost asasinaţi ca urmare a „păcatului rasismului”.
Protestele iau amploare
Protestele anti-rasism au continuat marţi în Statele Unite, unde abordarea marţială a preşedintelui Donald Trump, hotărât să restabilească ordinea apelând la armată dacă va fi necesar, face noi valuri, informează AFP.
La opt zile de la moartea lui George Floyd, valul furiei publice împotriva rasismului, a brutalităţii poliţiei şi a inegalităţii sociale carezguduie Statele Unite nu s-a domolit.
Marţi seară, câteva mii de persoane printre care senatoarea democrată Elizabeth Warren, au sfidat în mod paşnic interdicţia de circulaţie din capitala federală Washington. Zona din jurul Casei Albe a fost blocată de bariere pentru a împiedica orice confruntare directă.
Sursa: Agerpres