Papa Francisc, critici pentru cei care ascultă mai mult de marile companii farmaceutice decât de personalul sanitar

Publicat: 24 sept. 2020, 09:00, de Mădălina Bălăceanu, în COVID 19 , ? cititori
Papa Francisc, critici pentru cei care ascultă mai mult de marile companii farmaceutice decât de personalul sanitar
Papa Francisc război arme Ucraina

Papa Francisc critică țările care, pentru a trata pandemia de coronavirus, ascultă mai mult sfaturile companiilor farmaceutice decât cele ale personalului medical, care se află „în prima linie în spitale, sau în taberele de refugiați”.

Papa a denunțat, în cadrul Audienței Generale de miercuri, că de multe ori societățile prioritizează interesele economice în fața celor sociale.

„Se ascultă mai mult de marile companii financiare decât de oameni sau de cei care se mişcă în economia reală. Se ascultă mai mult de companiile multinaţionale decât de mişcările sociale. Se ascultă mai mult de cei puternici decât de cei slabi”, a denunţat papa.

Conform papei, pentru a ieşi cu bine din actuala criză, care este sanitară dar şi socială, politică şi economică, toţi membrii societăţii trebuie să-şi asume o parte din „responsabilitate”, astfel încât să nu fie nimeni marginalizat, exclus sau ignorat.

Papa a lăudat faptul că în această perioadă dificilă multe state au încercat să „persoanele, familiile şi activităţile economice” care s-au aflat şi încă se află în dificultate” prin adoptarea unor „intervenţii adecvate”, conform Digi24.ro.

Însă, potrivit lui, pentru a ieşi din criză trebuie să se acorde prioritate „principiului subsidiarităţii”, şi colaborării constante dintre stat şi popor şi viceversa.

Criza sanitară provocată de COVID-19 poate fi oportunitatea de a clădi „un viitor în care dimensiunea locală şi globală să se îmbogăţească reciproc, unde frumuseţea şi splendoarea grupurilor mici să înflorească”, în care să existe un mai mare angajament faţă de cei nevoiaşi”, a subliniat papa.