Papa Francisc denunţă asasinarea ”odioasă” a preşedintelui haitian Jovenel Moïse
Papa Francisc denunţă asasinarea ”odioasă” a preşedintelui haitian Jovenel Moïse şi condamnă ”orice formă de violenţă” în soluţionarea crizelor politice, relatează AFP.
”Sfântul Părinte îşi exprimă tristeţea şi condamnă orice formă de violenţă ca mijloc de soluţionare a crizelor şi conflictelor”, a anunţat joi, în numele papei, numărul doi la Vatican, secretarul de stat Pietro Parolin.
”El urează scumpului popor haitian un viitor de înţelegere frăţească, de solidaritate şi de prosperitate”, a adăugat Pietro Parolin, care se exprimă în numele Papei Francisc, aflat în convalescenţă în urma unei intervenţii chirurgicale.
Preşedintele haitian Jovenel Moïse a fost ucis la domiciliu, de către un comando înarmat, către ora locală 1.00 (8.00, ora României), în nopatea de marţi spre miercuri.
Potrivit judecătorului însărcinat cu dosarul, citat de presa locală, trupul neînsufleţit a fost găsit ciuruit de 12 gloanţe, iar biroul şi camera au fost jefuite.
Soţia preşedintelui a fost rănită şi evacuată în Florida, la îngrijiri.
Potrivit premierului interimar haitian Claude Joseph, atacatorii sunt ”străini care vorbesc engleza şi spaniola”.