Papa Francisc în România: amintirea unei vizite care a mângâiat sufletul unei țări ostenite

31 mai – 2 iunie 2019. Trei zile. Trei zile în care Papa Francisc a străbătut România cu pași de povară senină, purtând în spate secole de separare religioasă, nedreptăți, ură, ignorări și suspiciuni. N-a venit cu fulgere. A venit cu zâmbet. Cu tăcere atentă. Cu rugăciune care nu bate obrazul. Și cu o voce blândă, dar adâncă, ce ți se înfigea direct în inimă.

A fost prima vizită a unui Suveran Pontif după cea istorică a Papei Ioan Paul al II-lea în 1999. Dar n-a fost o reluare. A fost un act nou, distinct, împlinit, pentru o generație care avea nevoie să audă din nou că Dumnezeu nu e proprietatea vreunei biserici – ci o prezență care iartă, coboară, însoțește.

Ziua 1: tăcerea care nu divide

Papa Francisc a ajuns la București și nu s-a dus direct în catedrale sau piețe. S-a dus, mai întâi, la oamenii care conduc țara, cu gândul de a le reaminti că puterea nu e un scaun, ci o răspundere. Apoi, a urcat la Patriarhul Daniel, într-un gest care ar fi părut protocolar, dar care s-a transformat într-o imagine de o forță uluitoare: doi bărbați îmbrăcați în alb și auriu, vorbind aceeași rugăciune – Tatăl nostru – în două limbi, într-o catedrală ridicată de un popor despărțit de rănile istoriei. N-au slujit împreună. Dar au tăcut împreună. Și acea tăcere a fost mai grea decât o mie de predici.

Seara, în Catedrala Sfântul Iosif, în fața miilor de catolici, Papa a vorbit despre unitate în diversitate, despre credință care nu cere omogenitate, ci respect. A atins mâinile copiilor. A zâmbit călugărițelor. A privit atent suferințele ascunse ale celor ce veniseră de departe. O slujbă care a fost mai mult decât o liturghie – a fost un gest de apartenență.

Ziua 2: noroiul și harul

La Șumuleu Ciuc, ploaia a fost cât se poate de necatolică. A turnat. S-a împleticit noroiul. Pelerinii au urcat în genunchi, mulți desculți. Dar nimeni n-a plecat. Peste 100.000 de oameni au rămas pe colinele Harghitei, în liniște, în credință, în iubire. Papa Francisc a celebrat slujba în maghiară și română, iar când a ridicat mâinile pentru binecuvântare, ceva din munte s-a oprit. Parcă ploaia însăși s-a rugat.

A urmat Iașiul, și acolo, printre mii de tineri, Suveranul Pontif a lăsat poate cel mai frumos mesaj al vizitei: „Să nu vă fie frică să fiți ceva mai buni!” Tinerii, familiile, bătrânii — toți au simțit că erau văzuți, cu chipul lor întreg, nu doar ca mase. A fost o liturghie a empatiei, o lecție despre cât de vie poate fi credința atunci când e rostită în limbajul bucuriei.

Ziua 3: pe Câmpia Libertății, printre martiri

Blajul l-a întâmpinat cu o rugăciune veche și o rană nouă. Pe Câmpia Libertății, loc sacru pentru românii greco-catolici persecutați în comunism, Papa a beatificat șapte episcopi martiri, uciși în închisori pentru că n-au vrut să renunțe la credință. A fost o reparație morală, dar și un act de iubire pentru o Biserică uitată, respinsă, refuzată de istorie.

În discursul său, Papa a rostit ceva ce mulți au așteptat de zeci de ani: „Cer iertare în numele Bisericii pentru acele atitudini și comportamente, chiar ale unor membri ai Bisericii Catolice, care au adus suferință.” A fost un moment sfânt. Nu pentru că a bătut cineva metanii. Ci pentru că un om cu putere a cerut iertare fără să se scuze.

Vezi Galeria foto 8 Imagini

Ce a rămas după el?

Papa Francisc n-a schimbat legi. N-a semnat tratate. N-a cerut privilegii. A fost un bătrân cu un rucsac plin de speranță, care a venit să vadă dacă România mai poate crede în bine. Și ne-a văzut. Ne-a atins. Ne-a spălat ochii cu privirea lui blândă.

Au rămas fotografiile cu zeci de mii de oameni în ploaie, fețele pline de lumină ale credincioșilor, aplauzele care nu cereau nimic, doar mulțumeau. A rămas lecția smereniei. Lecția tăcerii împărtășite. Lecția demnității.

Un epilog cinematografic

Dacă vreți să înțelegeți misterul alegerii unui Papă, poate vă ajută ficțiunea: „The Conclave” (2024), cu Ralph Fiennes în rolul unui cardinal prins între moralitate și ambiție, arată ce înseamnă greutatea unei mitre. Dar dacă vreți să înțelegeți ce înseamnă să fii Papă, întoarceți-vă la acele zile din mai 2019. Unde Papa Francisc n-a venit să domnească. A venit să mângâie.

Și poate, într-o Românie obosită de scandaluri, învrăjbiri și teamă, a adus pentru trei zile o mică Înviere.