Papa Francisc: „Pelerin la Bratislava, îmbrățișez cu căldură poporul slovac”

Publicat: 14 sept. 2021, 21:30, de Eliza Popa, în Internațional , ? cititori
Papa Francisc: „Pelerin la Bratislava, îmbrățișez cu căldură poporul slovac”
Papa Francisc a proclamat anul 2025 drept An Sfânt

Papa Francisc și-a început vizita pastorală în Slovacia, unde va rămâne până miercuri, potrivit presei internaționale. Suveranul Pontif a făcut deja declarații care, cu siguranță, vor rămâne memorabile.

Pelerin la Bratislava, îmbrățișez cu căldură poporul slovac și mă rog pentru această țară cu rădăcini străvechi și cu un aspect tânăr, astfel încât să poată fi un mesaj de frăție și pace în inima Europei”, a scris Suveranul Pontif în Cartea de Onoare a Palatului Prezidențial din Bratislava, după cum consemnează RaiNews.

Vorbind despre pandemie, Papa a subliniat că este testul timpului nostru și că poate fi o oportunitate de a ne regândi stilul de viață și de a construi împreună viitorul. Anterior, la Budapesta, Papa Francisc l-a întâlnit pe premierul Victor Orban, liderul dreptei suveraniste, amintește The New York Times.

Publicația americană notează că această întâlnire ar putea veni, sau nu, în sprijinul eforturilor depuse de premierul ungar pentru a câștiga simpatia alegătorilor, înaintea apropiatelor alegeri din Ungaria, și de a-i întări relațiile cu tradiționaliștii catolici din Europa și din Statele Unite.