Papa Francisc: „Plecarea creştinilor din Orientul Mijlociu e o pierdere incalculabilă”

Publicat: 07 mart. 2021, 18:30, de Eliza Popa, în Internațional , ? cititori
Papa Francisc: „Plecarea creştinilor din Orientul Mijlociu e o pierdere incalculabilă
Papa Francisc a proclamat anul 2025 drept An Sfânt

Plecarea creştinilor din Orientul Mijlociu este „o pierdere incalculabilă”, a declarat duminică Papa Francisc la Mosul, în nordul Irakului, potrivit AFP.

Ocuparea unei treimi din ţară de către grupul jihadist Stat Islamic din 2014 până în 2017 a fost ultimul episod dintr-o serie de conflicte care au dus la plecarea în exil a majorităţii creştinilor din Irak. În prezent, doar 400.000 dintre locuitorii ţării sunt creştini, faţă de 1,5 milioane în 2003, înainte de invazia americană.

„Diminuarea tragică a numărului de discipoli ai lui Iisus, aici şi în tot Orientul Mijlociu, este o pierdere incalculabilă, nu doar pentru indivizii şi comunităţile în cauză, ci şi pentru societatea pe care o lasă în urmă”, a declarat Suveranul Pontif.

Clerul catolic nu a reuşit să găsească o biserică potrivită

La Mosul, un oraş cu o îndelungată istorie, clerul catolic nu a reuşit să găsească o biserică potrivită pentru a-l primi pe Papa Francisc, aflat în prima vizită a unui Suveran Pontif în Irak.

În total, 14 biserici din provincia Ninive (nord), a cărei capitală este Mosul, au fost distruse, inclusiv şapte datând din secolele V, VI şi VII. În aceste condiţii, o scenă a fost construită pe ruinele a patru biserici – printre care biserica Al-Tahira, cu o vechime de peste 1.000 de ani – pentru ca papa să se poată adresa micii mulţimi venite să-l întâmpine, potrivit Agerpres.

După oprirea de la Mosul, Papa Francisc a sosit duminică la Qaraqosh, o localitate cu o istorie milenară, unde s-a întâlnit cu credincioşii în biserica Al-Tahira, renovată pentru această ocazie după ce a fost arsă din temelii de jihadişti în 2014.