Papa Francisc și-a dezvăluit pasiunile: Muzica și tangoul
Papa Francisc este un mare fan al tangoului și consideră că un locuitor din Buenos Aires care nu știe să danseze nu este „un rezident adevărat”.
De asemenea, într-un interviu acordat presei din Italia Papa Francisc a mai mărturisit că pune mare preț pe prietenii săi.
În cadrul interviului, Papa Francisc care și-a motivat decizia de a renunța la tradiția să locuiască în palatul apostolic.
„Un locuitor din Buenos Aires care nu dansează tango nu este un rezident adevărat al oraşului. Am prieteni care mă ajută, care mă cunosc ca pe un om normal. Îmi place să fiu cu prietenii mei, să le împărtășesc câte ceva despre mine, să le ascult problemele, dar de fapt am nevoie de prietenii mei. Acesta este unul dintre motivele pentru care nu am vrut să locuiesc în palatul apostolic, pentru că papii care au fost acolo înaintea meu erau sfinți, iar eu nu mă pot numi un sfânt.
Am nevoie de relații interumane, de aceea locuiesc în Hotelul Santa Marta, unde găsești oameni care vorbesc cu toată lumea, unde îți găsești prieteni. Am nevoie de prieteni, sunt puțini, dar adevărați”, a declarat Papa Francisc.