Paradele de Sfântul Patrick revin la Dublin

Publicat: 17 mart. 2022, 17:00, de Puterea.ro, în Internațional , ? cititori
Paradele de Sfântul Patrick revin la Dublin

După două ediţii anulate din cauza pandemiei de Covid-19, festivităţile de Sfântul Patrick au revenit joi în Irlanda.

Paradele cu fanfare şi dansatori în onoarea patronului Irlandei, ţară cu puternice tradiţii catolice, au fost printre primele anulate în 2020, când lumea impunea restricţii şi carantine pentru a încerca să încetinească propagarea virusului. Doi ani mai târziu şi cu ultimele măsuri sanitare în vigoare ridicate, sute de mii de vizitatori internaţionali au aşteptat în Irlanda să ia parte la festivităţi. 

Tradiţionala paradă de la Dublin va fi cea mai mare şi mai bună văzută vreodată, asigură organizatorii. 

Festivităţile vor marca „momentul redeschiderii Irlandei”, a indicat Anna McGowan, director interimar al festivalului. Ele vor fi „semnificativ extinse” nul acesta datorită importantelor finanţări municipale şi guvernamentale, spune ea. 

Până în ultimul moment, umbra noilor restricţii sanitare a planat asupra manifestărilor, care sunt organizate în mod normal timp de un an şi jumătate. Dacă unele pregătiri au fost anticipate, guvernul nu a confirmat decât în ianuarie că parada ar putea avea loc. 

Până la 400.000 de persoane sunt aşteptate la parada de la Dublin joi, unde vor defila 3.000 de participanţi. Dacă itinerariul paradei este în mod obişnuit marcat cu verde, culoarea Sfântului Patrick, municipalitatea din Dublin a agăţat anul acesta pe lampadarele stradale bannere galbene şi albastre, omagiu adus Ucrainei. Pe podurile care traversează capitala Irlandei, drapelele ucrainene înlocuiesc pe alocuri pe cele irlandeze, în timp ce participanţii au fost invitaţi să aducă obiecte prin care să-şi arate solidaritatea cu ţara invadată de Rusia. 

Peste tot în capitala irlandeză, comercianţii anticipează că trebuie să fie „cea mai mare zi de Saint-Patrick de ceva vreme”. 

Aproape 800.000 de persoane vor ajunge în Irlanda pentru cele 12 zile de Sfântul Patrick, anul acesta sărbătorit între 12 şi 24 martie, potrivit aeroportului din Dublin.