Paradisul palmierilor la Mehedinți. Edilul s-a inspirat din vacanțele exotice
O localitate din județul Mehedinți, situată pe malul Dunării, lângă Drobeta-Turnu-Severin, a devenit paradisul palmierilor plantați pe marginea drumului, neasfaltat, de altfel.
Satul uitat de lume de la Dunăre s-a transformat într-un adevărat paradis al palmierilor, pentru că nu mai puțin de 150 de pomi au fost plantați la indicațiile primarului din comuna Șimian, care s-a inspirat cel mai probabil din vacanțele pe unde a fost.
Pentru așa o minunăție, s-au găsit și vreo 100.000 de lei, bani scoși de la bugetul local.
Primarul Constantin Trușcă de la PNL spune, însă, că până la urmă, suma este mică, raportat la faptul că localitatea are 12.000 de locuitori și un buget pe măsură. Dacă edilul este super încântat de investiție, nu același lucru se poate spune despre localnici, pe care peisajul exotic din comuna lor îi lasă rece.
Ar fi preferat mai mult niște pomi fructiferi pe marginea drumului, care le-ar fi fost utili, atunci când se coceau fructele. Pe când cu palmierii ce să facă?