Paradox misterios: România – grânar european, colonie alimentară

Într-un context în care exporturile de cereale ale Uniunii Europene au înregistrat scăderi semnificative, România se distinge ca principal exportator al blocului comunitar.

Scăderi semnificative ale exporturilor europene

Conform datelor publicate de Comisia Europeană, în perioada 1 iulie 2024 – 23 martie 2025, exporturile de grâu moale ale UE au totalizat 15,46 milioane de tone, marcând o reducere de 35% față de cele 23,75 milioane de tone exportate în aceeași perioadă a sezonului precedent. Exporturile de porumb au scăzut la jumătate, atingând 1,52 milioane de tone, iar cele de orz au înregistrat o diminuare de 21%, ajungând la 3,644 milioane de tone.

România: lider în exporturile de cereale

În ciuda acestor scăderi generale, România s-a impus ca principal exportator de cereale al UE:

• Grâu moale: 4,367 milioane de tone exportate, depășind semnificativ Lituania (2,166 milioane de tone) și Letonia (1,864 milioane de tone).
• Porumb: aproximativ 592.000 de tone exportate, urmată de Polonia cu 500.000 de tone.
• Orz: 1,539 milioane de tone exportate, menținându-și poziția de lider în UE.

Factori determinanți și perspective

Performanța României în exporturile de cereale poate fi atribuită unor factori precum condițiile meteorologice favorabile, care au permis obținerea unor recolte consistente, și cererea crescută din piețele externe, în special din Orient.

Cu toate acestea, scăderea generală a exporturilor europene și fluctuațiile pieței internaționale impun o monitorizare atentă a evoluțiilor viitoare. Producătorii și exportatorii români trebuie să rămână vigilenți și să adopte strategii adaptative pentru a-și menține competitivitatea pe piața globală a cerealelor.

E vreo contradicție aici? Între necesarul pieței interne și pofta nebună de exporturi?

Da, aici se ascunde o contradicție structurală, veche și ignorată din comoditate: România e campioană la exportul de cereale, dar nu-și asigură confortabil nici necesarul alimentar intern, nici stabilitatea prețurilor pentru propriii consumatori.

Pe scurt:

• Exportăm masiv grâu, porumb și orz, dar nu avem o strategie clară de securitate alimentară. Grânele pleacă, dar morișca speculei interne face ca pâinea să se scumpească, iar furajele pentru zootehnie să fie tot mai greu accesibile.
• Infrastructura de procesare este slabă: grâul nostru merge în afară, iar apoi cumpărăm făină, biscuiți sau produse finite la preț de import. Practic, suntem fermieri pentru alții.
• Statul nu intervine în echilibrarea balanței – nu există mecanisme eficiente prin care să se impună păstrarea unei rezerve interne sau să se subvenționeze procesarea locală. Se merge pe ideea simplistă „cine vinde, vinde, bravo lor”.
• În timp ce fermierii mari sunt fericiți că pot exporta pe profit, fermierii mici și consumatorii interni trag ponoasele: prețuri instabile, lipsă de predictibilitate și o dependență tot mai mare de fluxuri externe în cazul unei crize climatice sau geopolitice.

Așa că da — exporturile nu-s un semn de sănătate economică, ci doar o radiografie a dezechilibrului agricol românesc. Suntem grânarul Europei, dar cu silozuri goale când vine vorba de interes național.