PARALELĂ. Pentru stocuri de alimente Ceaușescu cerea oprobriu public, Arafat vrea să avem în casă provizii pentru dezastre naturale
Isteria generată de creșterea prețurilor la carburanți s-a clonat și la prețurile pentru uleiul alimentar, iar Raed Arafat a pus și mai mult gaz pe foc, fiind în contradicție cu poziționarea din epoca Ceaușescu.
Arafat: ”Stocurile pentru dezastre naturale, rămân valabile”
Şeful Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU), Raed Arafat, a recomandat românilor, la începutul acestei săptămâni, să aibă în case stocurile obişnuite în caz de cutremur sau alte dezastre naturale, spunând că nu are sens să „inducem panică”.
„La acest moment, stocurile obişnuite pe care noi le-am recomandat altă dată pentru dezastre naturale, rămân valabile. Pentru cutremur sau cum am recomandat pe tot parcursul anului”, a spus Raed Arafat.
Practic, Raed Arafat recomandă românilor să-și facă stocuri de alimente, inclusiv de ulei alimentar, în timp ce ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu, a dat asigurări că există suficiente stocuri de ulei alimentar. Această recomandare a lui Raed Arafat ne-a readus în memorie contradicția de pe vremea lui Ceaușescu privind stocare de alimente de către anumiți cetățeni ai României.
Merită oprobriul public: ”Cumpără și stochează în cămara sa zahăr și ulei”
În presa de până în 1989, erau date ca exemple negative anumite persoane care stocau produse alimentare mai mult decât aveau nevoie. Practic erau supuse oprobriului public prin mediatizare în ziarele de la acea vremea.
Într-unul dintre articolele apărute până în 1989 numit ”Merită oprobriul public” (vezi documentul în facsimil) se menționa că un cetățean din Târgu Mureș (Baciu Viorel) este supus oprobriul public pentru că acesta ”cumpără și stochează în cămara sa zahăr și ulei”.
”Până acum a adunat numai puțin de 34 de sticle de ulei și 26 kg de zahăr așa cum arată și fotografia din cămara sa. Oameni ca Baciu perturbează bunul mers al acțivității în comerț”, se menționa în presa de la acea vreme.
Mai mult, se dădeau indicații ca ”Pentru a pune capăt acestei situații, este necesar să combatem stocajul cu toată hotărârea, să înfierăm pe cei care, dând dovadă de un egoism condamnabil, adună fără rost”.
Astăzi, Raed Arafat îndeamnă populația să își facă stocuri alimentare, în timp ce până în 1989 cei care făceau stocuri de zahăr și ulei erau supuși oprobriului public. Adică, la mai bine de 32 de ani, avem parte de o abordare total diferită.