Parcare gratuită pentru cei care se vaccinează anti-Covid la Aeroportul Iaşi
Aeroportul din Iaşi oferă parcare gratuită valabilă 48 de ore celor care se vaccinează în centrul din incinta aeroportului, decizia fiind luată pe fondul creşterii numărului de infectări, dar şi pentru a stimula campania de vaccinare.
La Aeroportul Iaşi se pot vaccina anti-Covid nu doar pasagerii, ci toţi cetăţenii Uniunii Europene, precum şi cei din ţări non-UE, dar care au reşedinţă în România.
Centrul de vaccinare se află în incinta terminalului T3 (zona Sosiri), programul fiind zilnic, între orele 08.00 – 20.00.
Serul folosit este Johnson & Johnson şi nu este necesară programarea.
”Hotărârea de a oferi loc de parcare gratuit timp de 48 de ore persoanelor ce doresc să se vaccineze la Aeroportul Iaşi vine în contextul creşterii alarmante a numărului de infectări atât la nivel local, cât şi naţional. Totodată, o astfel de decizie va ajuta la menţinerea unui număr constant de pasageri pe Aeroportul Iaşi. În ciuda restricţiilor, am reuşit să avem, în ultimele luni, un trafic dublu, raportat la prima parte a anului în curs. Am atins cifrele înregistrate înainte de pandemie, dar în continuare există riscul ca traficul aerian să fie puternic afectat”, a declarat, marţi, directorul interimar al aeroportului Iaşi, Romeo Vatră.
Din luna iunie, când a fost deschis centrul de vaccinare de la aeroportul ieşean, s-au imunizat în medie 30 de persoane pe zi.
Cât priveşte costul parcării la aeroport, pentru un timp de parcare de 90 de minute se plăteşte cinci lei, pentru trei ore 10 lei, iar pentru 24 de ore 30 lei.