„Pare o nebunie….”. La ce post TV s-a angajat Dana Grecu
Dana Chera, fostă Grecu, revine „pe sticlă”, de data aceasta la postul de televiziune Etno TV! Postul de muzică populară se transformă acum într-un canal generalist şi va avea şi o componentă informativă.
Dana Grecu o să realizeze un talk-show despre cazuri sociale și politice în prime-time, de la 20.00 la 22.00, de două ori pe săptămână. A doua emisiune o să fie una de weekend despre wellbeing. „Oricine aude Etno pune egal cu muzica populară. Pentru cine vrea să citească doar titlul, pare o nebunie. Dar am încercat să înţeleg, iar lucrurile sunt foarte logice: publicul care simpatizează Etno TV este „alergat” de posturile de ştiri. Este un public care votează, care vrea să fie infomrat, care îngroaşă rândurile la plata taxelor.
Mai mult, este un public relaxat, nu este un public înverşunat, şi eu abia aştept să mâ întâlnesc cu el. Nu i-aş spune un public bătrân, nici publicul doar unei generaţii. Pentru că sunt şi mulţi tineri care ascultă muzică populară şi care se regăsesc în tradiţii şi în portul popular. Niciun om politic, nimeni nu poate judeca un public după muzica pe care o ascultă.
Pentru mine este o revoluţie sufletească, în sensul că nu mă simt departe de aceşti oameni: sunt părinţii noştri, sunt bunicii noştri. Un public care nevoie de informaţie echilibrată, corectă”, a declarat realizatoarea pentru paginademedia.ro.