Parkinson: Un nou medicament care ar putea încetini evoluția bolii
Cercetătorii americani au conceput un medicament capabil să inhibe o proteină care joacă un rol important în evoluția maladiei Parkinson. Noul medicament poate să încetinească evoluția bolii.
Rezultatele studiului au apărut în revista Proceedings of the National Academy of Sciences.
Cercetările au evidențiat că proteina Bach1 este dereglată în cazul bolii Parkinson. Dacă ea este eliminată, cercetătorii au reușit să protejeze neuronii care produc dopamină, controlați de proteina Nrf2.
Mai mult, cercetătorii de la Medical University of South Carolina în colaborare cu societatea vTv Therapeutics au dezvoltat un medicament numit HPPE, capabil să inhibe Bach1 și să activează Nrf2 in vitro.
Analizele pe cobai au arătat că HPPE protejează neuronii activând genele antioxidante și dezactivând genele pro-inflamatoare, chiar după apariția primelor simptome ale bolii.
Dacă există stimulatori ai proteinei Nrf2, cercetătorii consideră că medicamentul HPPE este și mai eficient și provoacă mai puține efecte secundare. Totuși, sunt necesare cercetări suplimentare pentru a studia impactul pe termen lung.