Parlamentul European adoptă reforma pieței energiei electrice din UE
Principalele obiective urmărite prin această reformă sunt ca piața energiei electrice din UE să fie mai accesibilă și mai stabilă.
Pentru a încuraja investițiile în energie vor apărea „Contracte pentru diferență”, iar consumatorii vulnerabili vor fi protejați față de întreruperea energiei electrice.
UE va putea declara o criză a prețurilor energiei electrice la nivel regional sau la nivelul UE
Reforma adoptată astăzi va face piața energiei electrice din UE mai stabilă, mai accesibilă și mai sustenabilă.
Măsurile (un regulament și o directivă), deja convenite cu Consiliul, au fost adoptate cu 433 voturi pentru, 104 împotrivă și 13 abțineri, și respectiv 473 voturi pentru, 80 împotrivă și 27 abțineri, sunt menite să protejeze consumatorii împotriva prețurilor volatile. Eurodeputații s-au asigurat că aceștia vor putea avea acces la contracte cu preț fix sau cu prețuri dinamice și că vor primi informații importante cu privire la opțiunile pe care le aleg. Furnizorilor nu li se va permite să modifice unilateral termenii unui contract.
Eurodeputații au asigurat, de asemenea, că țările UE pot interzice furnizorilor să întrerupă aprovizionarea cu energie electrică pentru clienții vulnerabili, inclusiv în timpul disputelor dintre furnizori și clienți.
Contracte pentru diferență
Legislația prevede așa-numitele „contracte pentru diferență” sau scheme echivalente cu aceleași efecte, pentru a încuraja investițiile în energie. Într-un contract pentru diferență, o autoritate publică compensează producătorii de energie în cazul în care prețurile de pe piață scad prea mult, dar colectează plăți de la aceștia în cazul în care prețurile sunt prea mari. Utilizarea contractelor pentru diferență va fi permisă în toate investițiile noi în producția de energie electrică, fie din surse regenerabile, fie din energie nucleară.
Criza prețurilor energiei electrice
Textul stabilește un mecanism de declarare a unei crize a prețurilor energiei electrice. În cazul existenței unor prețuri foarte ridicate și în anumite condiții, UE poate declara o criză regională sau la nivelul UE a prețurilor energiei electrice, permițând statelor membre să ia măsuri temporare pentru a stabili prețurile la energie electrică pentru IMM-uri și marii consumatori industriali de energie.
„Această reformă pune cetățenii în centrul organizării pieței energiei electrice. Textul include măsuri de protecție a cetățenilor, în special a celor mai vulnerabili, și de accelerare a utilizării surselor regenerabile de energie. Parlamentul a făcut un pas înainte în democratizarea pieței energiei, creând o structură care să răspundă eșecurilor expuse de criza energetică. Toți consumatorii, inclusiv microîntreprinderile și întreprinderile mici și mijlocii, vor avea acces la prețuri pe termen lung, accesibile și stabile”, a declarat raportorul Nicolás González Casares (S&D, Spania).
După aprobarea Parlamentului, Consiliul trebuie, de asemenea, să adopte în mod oficial legislația înainte de a intra în vigoare.
Prețurile energiei au crescut de la jumătatea anului 2021, inițial în contextul redresării economice post-COVID-19.După aceea, prețurile la energie au crescut brusc din cauza problemelor de aprovizionare cu gaze în urma războiului Rusiei împotriva Ucrainei din februarie 2022. Prețurile ridicate ale gazelor au avut un efect imediat asupra prețurilor energiei electrice, deoarece acestea sunt legate între ele în cadrul sistemului ordinii de merit, unde cea mai scumpă sursă de energie (de obicei bazată pe combustibili fosili) stabilește prețul global al energiei electrice.