Parlamentul European: jucării fără substanțe chimice, dar cu pașaport digital
Parlamentul European a votat miercuri, 13 martie, în favoarea interzicerii produselor chimice nocive din jucării, în special a perturbatorilor endocrini, și a pașaportului digital al jucăriilor.
Parlamentul European a aprobat, în 2009, o directivă, potrivit căreia jucăriile comercializate în Uniunea Europeană – produse sau nu în UE – sunt supuse exigențelor stricte în materie de securitate pentru a fi declarate conforme și a purta marca ”CE”.
Astfel, jucăriile nu trebuie să fie periculoase, inflamabile și nu trebuie să conțină substanțe cancerigene.
Parlamentul European, prin actualul document, merge mai departe și interzice în ansamblul lor ”substanțele chimice”, printre care perturbatorii endocrini (bisfenol A), prezenți în toate jucăriile de baie și inelele de dentiție.
Docunentul nu numai că menţine interdicţia actuală a substanţelor cancerigene, mutagene sau toxice pentru reproducere (CMR),dar interzice şi utilizarea altor substanţe chimice nocive în jucării. Propunerea vizează substanţele chimice care sunt deosebit de dăunătoare pentru copii, interzicând, de exemplu, utilizarea în jucării a celor care afectează sistemul endocrin (perturbatori endocrini) şi sistemul respirator sau a celor care sunt toxice pentru un anumit organ
Pașaportul digital pentru jucării
Pentru verificarea prezenței substanțelor chimice, eurodeputații au votat pentru folosirea unui pașaport digital, care trebuie să conțină toate informațiile de conformitate ale jucăriei.
Cu toate regulile aflate în vigoare, numeroase jucării neconforme se găsesc în Uniunea Europeană, în special în cazul celor procurate online.
În luna februarie, Toy Industries of Europe (TIE) preciza că a testat jucării procurate de pe platforma chineză de e-comerț Temu și a constatat că 18 jucării din 19 prezentau ”un real risc” pentru copii.