Parlamentul i-a cules de pe drumuri: partidul POT a umplut senatul și camera cu indivizi fără ocupație, fără venituri și fără rușine

Pe vremuri, trebuia să ai un CV. Azi, ajunge să ai o scară de bloc, un TikTok cu steagul în fundal și un costum închiriat de nuntă. Așa s-a scris istoria recentă a POT – Partidul Oamenilor Tineri, care n-a adus nici tineri, nici oameni, dar a dus în Parlament o colecție de CV-uri goale ca rafturile din cămara bunicii la sfârșit de ianuarie.

Conform unei investigații care doare la citit, cel puțin 14 membri ai POT – deputați și senatori – NU aveau venituri declarate sau locuri de muncă înainte de a fi aleși. Nici pe hârtie, nici în viață. Șomaj existențial curat. Practic, România i-a scos de pe bancă și i-a pus în lojele Puterii. De ce? Pentru că… putem?

CV-uri goale, ambiții pline până la refuz

Să-i cunoaștem pe elitele POT, căci ne conduc și fac legi. Nu e pamflet, e Registrul Oficial:

• Emanuela Catalina-Adriana Nemeș (deputată) – fără venituri. Absolventă de pedagogie socială. Înainte de Parlament? Probabil pedagogia scării blocului.
• Ileana Mariana Căpraru (senatoare) – zero venituri. Zero loc de muncă. Zero remușcări.
• Alexandru Vlad Gologan (deputat) – nici el n-a fost prins de fiscul român cu vreun ban în buzunar.
• Tudor-Laurențiu Adochitei (senator) – tot din categoria „din neant în Senat”.
• Denisa Ștefania Boboc (deputată) – fără niciun venit anterior.
• Petru Irinel Cîrje (deputat) – la fel.
• Roxana Valeria Duduță (senatoare) – tot fără venituri.
• Iulia Bărbulescu (senatoare) – CV în alb.
• Iulian Gheorghe Văcărescu (deputat) – necunoscut financiar.
• Mihai Gabriel Paraschiv (senator) – niciun leu oficial până la intrarea în politică.
• Valentina Aldea (senatoare) – da, acea Aldea, cunoscută și pentru activitatea… artistică online. OnlyFans, videochat, senatorie. Trilogia carierei moderne.
• Paul Răzvan Anghel (deputat) – venituri necunoscute. Profesie: candidat.
• Alin Claudiu Căpraru (senator) – da, soțul Marianei. Din dragoste pentru buget.
• Adrian Ciule (senator) – tot fără venituri, tot cu noroc la urne.

Aceștia sunt oamenii care decid azi bugetul, pensiile, taxele, legile țării. Niște campioni ai transparenței inverse: ne oferă nimicul lor ca punct de plecare.

De pe scară în plen: poveste de succes românesc

Partidul POT a reușit ce n-a reușit nici măcar Caritas: să transforme absența profesională într-o rețetă de succes electoral. Cum? Simplu. Mizează pe frustrare, folosește rețelele sociale, se victimizează cât cuprinde și promite marea cu sarea. Fără să fi lucrat o zi. Fără să fi condus vreodată ceva mai complex decât un grup de WhatsApp.

În realitate, POT înseamnă Partidul Oamenilor Trecători. Trecători prin școală, prin responsabilitate, prin sens.

Parlamentari pe banii contribuabilului, experiență de viață la pachet

Un detaliu simpatic: deși nu au avut venituri, o parte dintre acești aleși au reușit să se angajeze în cadrul propriului grup parlamentar, pe contracte nelimitate, la Senat. Adică își angajează prieteni, rude, apropiați. Pe salarii bune, cu toate drepturile. Pentru că, dacă tot n-ai muncit până acum, e normal să dai de lucru altora în același stil.

Adică tu, alesul, ai venit din neant, ai luat 10.000 de lei lunar și apoi ai zis: „Hai să aduc și pe cineva care m-a susținut cu sufletul.” Pe mama, pe verișoara, pe prietena cu buze umflate.

Morală? Zero. Instinct de clan? Maximum.

Acești indivizi nu s-au dus în Parlament cu gândul la reforme. Ci cu gândul la răzbunarea socială: am fost marginalizați, umiliți, uitați. Acum e rândul nostru să conducem. N-avem planuri. Dar avem carduri de combustibil. Și chef.

Un partid care promitea să aducă vocea străzii în legislativ, a adus de fapt ecoul scării de bloc. Vechiul slogan “Noi cu cine votăm?” se transformă în “Noi cu cine tragem chiulul?”

Între glumă proastă și distopie legislativă

Partidul POT este imaginea fidelă a rupturii dintre viața reală și viața politică. E proiecția perfectă a unei democrații naive, care confundă „reprezentarea populară” cu „parvenirea fără frâne”.

Acești ”oameni tineri” nu s-au „ridicat din popor”. Au fost aruncați în sus de o combinație de algoritmi, nemulțumiri și naivitate colectivă. Iar acum zac bine în fotoliile căptușite ale puterii, înconjurați de hârtii pe care nu le înțeleg și privilegii pe care nu le meritau.