Parlamentul Macedoniei de Nord a ratificat acordul cu Bulgaria și poate începe negocierile de aderare la UE

Publicat: 16 iul. 2022, 20:31, de Aurel Drăgan, în POLITICĂ , ? cititori
Parlamentul Macedoniei de Nord a ratificat acordul cu Bulgaria și poate începe negocierile de aderare la UE
Sursa foto: euronews.al

Un acord care va permite Macedoniei de Nord să înceapă negocierile de aderare la UE, prin ridicarea veto-ului Bulgariei asupra acestor negocieri, a fost votat sâmbătă de parlamentul de la Skopje, relatează agenţiile DPA şi EFE.

Bulgaria a blocat timp de peste doi ani negocierile Macedoniei de Nord pentru aderarea la UE, din cauza unor diferende istorice şi privind limba. Bulgaria contestă în special existenţa unei limbi macedonene şi vorbeşte despre un dialect bulgar. Cele două ţări îşi dispută şi personalităţi istorice care au luptat împotriva ocupaţiei otomane.

În urma unor negocieri la care a contribuit şi preşedinţia franceză a Consiliului UE (încheiată pe 30 iunie), guvernul de la Skopje a acceptat ca minoritatea de circa 3.500 de bulgari care trăiesc în Macedonia de Nord să fie menţionată în Constituţie, pentru a-i fi garantate drepturi egale.

Bulgaria a acceptat această concesie, deşi solicitările ei mai extinse priveau de asemenea elementele lingvistice şi istorice menţionate anterior, şi a acceptat să ridice veto-ul asupra lansării negocierilor de aderare la UE ale ţării vecine.

Niciun vot împotriva acestui acord nu a fost înregistrat sâmbătă în parlamentul de la Skopje, dar partidul naţionalist VMRO-DPMNE a părăsit sala, în semn de protest faţă de înţelegerea încheiată cu guvernul bulgar.

După anunţarea rezultatului votului atât preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, cât şi preşedintele Consiliului European, Charles Michel, au felicitat Macedonia de Nord în mesaje pe Twitter, un mesaj similar venind de la Washington într-un comunicat semnat de secretarul american de stat Antony Blinken.