Partidul extremist AUR poate fi desființat anul acesta!
Partidul de extremă dreapta condus de George Simion și Claudiu Tîrziu își poate găsi finalul în acest an. AUR poate fi scos în afara legii, așa cum deputatul PNL Alexandru Muraru, consilier onorific al premierului Nicolae Ciucă, a declarat în repetate rânduri că ar trebui făcut.
Partidul antisemit AUR poate ieși de pe scena politică potrivit Legii de funcţionare a partidelor politice care prevede două posibilităţi prin care un partid îşi poate înceta activitatea. Prima cale: prin dizolvare, decizie pe care o poate lua Curtea Constituţională.
Alexandru Muraru a cerut instituţiilor statului să răspundă dacă partidul condus de George Simion şi Claudiu Târziu este o ameninţare la adresa ordinii constituţionale. Muraru susţine că Parchetul General ar putea sesiza CCR. Potrivit legii, CCR poate decide dizolvarea AUR la sesizarea preşedinţilor Parlamentului şi/sau a Guvernului şi dacă se constată că partidul a încălcat două alineate din Constituţie: Partidele sau organizaţiile care, prin scopurile ori prin activitatea lor, militează împotriva pluralismului politic, a principiilor statului de drept ori a suveranităţii, a integrităţii sau a independenţei României sunt neconstituţionale. Sau Asociaţiile cu caracter secret sunt interzise.
A doua cale: prin hotărâre pronunţată de Tribunal. Muraru a făcut deja mai multe plângeri anul trecut, şi când au fost protestele la Parlament şi s-a încercat intrarea în clădire, dar şi cu alte ocazii. Potrivit legii, un partid politic se dizolvă pe cale judecătorească, daca se constată încălcarea celor două alineate din Constituţie de mai sus.
În plus, pe această cale, mai este încă un articol care nu trebuie încălcat, informează Antena3.ro. Art. 30 care prevede: 7) Sunt interzise de lege defăimarea ţării şi a naţiunii, îndemnul la război de agresiune, la ură naţională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violenţă publică, precum şi manifestările obscene, contrare bunelor moravuri.
Totodată, vorbim şi de două articole din Legea de funcţionare şi organizare a partidelor politice: „Este interzisă afilierea partidelor politice la organizaţii din străinătate” şi „Partidele politice nu pot organiza activităţi militare sau paramilitare şi nici alte activităţi interzise de lege”. Alexandru Muraru vrea scoaterea AUR acum în afara legii, pentru că, într-un comunicat asumat de partid se vorbeşte despre Holocaust ca despre o temă minoră.
Cum poate fi desfiinţat AUR de CCR
CCR decide dizolvarea, dacă AUR a încălcat următoarele:
– Partidele sau organizaţiile care, prin scopurile ori prin activitatea lor, militează împotriva pluralismului politic, a principiilor statului de drept ori a suveranităţii, a integrităţii sau a independenţei României sunt neconstituţionale.
– Asociaţiile cu caracter secret sunt interzise.
– Contestaţia privind constituţionalitatea unui partid politic poate fi formulată de preşedintele uneia dintre Camerele Parlamentului sau de Guvern. Preşedintele Camerei poate formula contestaţia numai pe baza unei hotărâri adoptate de Cameră cu votul majorităţii membrilor săi.
– Contestaţia trebuie motivată şi va fi însoţită de dovezile pe care se întemeiază.
– Decizia de admitere a contestaţiei se comunică Tribunalului Bucureşti în vederea radierii partidului politic neconstituţional din Registrul partidelor politice.
Cum poate fi desfiinţat AUR de CCR prin instanţă
– Când scopul său, activitatea partidului politic a devenit ilicită ori contrară ordinii publice
– Când realizarea scopului partidului politic este urmărită prin mijloace ilicite sau contrare ordinii publice
– Când partidul urmăreşte alt scop decât cel care rezultă din statutul şi programul politic ale acestuia
– Ca urmare a inactivităţii constatate de Tribunalul Bucureşti
– Dacă a încălcat articolul: Sunt interzise de lege defăimarea ţării şi a naţiunii, îndemnul la război de agresiune, la ură naţională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violenţă publică, precum şi manifestările obscene, contrare bunelor moravuri.