Pasionat de frizerie, un pompier giurgiuvean tunde refugiați ucraineni în Gara de Nord
În turele de serviciu stinge incendii sau intervine la accidente, iar în timpul liber tunde refugiați ucraineni în Gara de Nord. Este povestea un tânăr pompier giurgiuvean, care a găsit o metodă proprie de a veni în sprijinul refugiaților.
„Am auzit de la colegi şi de la prieteni că în Gara de Nord sunt spaţii amenajate pentru cetăţenii ucraineni care ajung în Capitală şi nu am stat pe gânduri. Am mers în gară, m-am înscris pe lista voluntarilor, iar apoi mi-am amenajat acolo un loc special pentru tuns.
În curând voi absolvi un curs de frizerie. Am învăţat de la cei mai pricepuţi în acest domeniu şi m-am gândit că ar fi o idee bună să le aduc oamenilor zâmbetul pe buze, în timp ce aşteaptă în gară. Am câteva zile libere şi vreau să ajut atât cât pot”, spune plutonierul Laurenţiu Purcărea.
La început a fost ceva mai greu – povestește pompierul giurgiuvean – pentru că oamenii nu ştiau exact ce trebuie să facă pentru a se tunde, dar încet-încet şi-au dat seama că nu îi costă nimic şi au venit în micul salon improvizat al lui Laurențiu, pasionat de frizerie în timpul liber.
Marţi a tuns opt persoane, iar miercuri după-amiază merge din nou în Gara de Nord.
El spune că deja unii oamenii au început să zâmbească şi aceasta este cea mai mare mulţumire.
Laurenţiu are 27 de ani, este pompier în cadrul ISU Giurgiu din anul 2015 şi activează la Garda de Intervenţie Mihăileşti