Patriarhia Română cheamă la rugăciuni pentru ploaie
Patriarhia Română a transmis astăzi un mesaj prin care cheamă toți credincioșii la rugăciune pentru ploaie.
„În contextul actual al secetei care afectează agricultura și alte domenii de activitate, Patriarhia Română adresează un îndemn părintesc către toate Eparhiile sale să oficieze rugăciunile care se rostesc la vreme de secetă”, se arată în comunicatul forului conducător al Bisericii Ortodoxe Române.
Rugăciunile pentru ploaie se desfășoară „potrivit îndemnului Sfântului Proroc Zaharia: „Cereți de la Domnul ploaie la vreme, ploaie timpurie și târzie! Domnul scoate fulgerele și trimite ploaie; El dă omului pâinea și dobitoacelor iarba” (Zaharia 10, 1)” arată sursa citată.
Reprezentanții Bisericii au explicat și „metodologia” luptei împotriva secetei prin rugăciune:
„Aceste rugăciuni speciale se citesc în biserici sau pe câmp, pentru ca Dumnezeu să trimită ploaie spre rodirea pământului. De asemenea, fiind conștienți de faptul că Dumnezeu este Cel Care ne dă din cer „ploi și timpuri roditoare” (Fapte 14, 17), facem apel la înmulțirea rugăciunii și ajutorarea celor aflați în nevoi în perioada aceasta de încercare”, a mai transmis Patriarhia Română.