Patriarhul Daniel: „În București, avem un mare dar, și anume mâna dreaptă a Sfântului Nicolae. A fost cumpărată de Mihai Viteazul la 1600, de la Bari”

Publicat: 06 dec. 2021, 20:00, de Eliza Popa, în Cultură , ? cititori
Patriarhul Daniel: „În București, avem un mare dar, și anume mâna dreaptă a Sfântului Nicolae. A fost cumpărată de Mihai Viteazul la 1600, de la Bari”

Patriarhul Daniel a vorbit luni despre modelul oferit de Sfântul Nicolae credincioșilor. „Această sărbătoare cade în Postul Crăciunului și ea îndeamnă pe cei mai bogați, mai înstăriți, să fie milostivi și să se pregătească pentru primirea lui Hristos ca dar de la Dumnezeu Tatăl pentru mântuirea lumii”, a spus Părintele Patriarh, potrivit basilica.ro.

Această pregătire se face oferind, la rândul nostru, daruri copiilor, săracilor, bolnavilor, după modelul Tatălui ceresc și al Sf. Nicolae”, a spus Părintele Patriarh Daniel. „De aceea, Biserica a îndemnat pe domnitori, pe împărați să zidească biserici cu hramul Sf. Nicolae. În România avem în aproape toate fostele capitale de provincii câte o biserică cu hramul Sf. Nicolae – Domnesc, adică o biserică ctitorie princiară, pentru a se exersa în această virtute a generozității”, a spus Patriarhul României. „Această generozitate, sau dărnicie, izvorâtă din Evanghelia lui Hristos, este izvorul unei noi civilizații, civilizația creștină, ca civilizație a filantropiei, a dărniciei, a generozității, a mărinimiei”, a precizat Preafericirea Sa. „Și aceasta a creat cultura populară a dărniciei, a ospitalității, a umanizării individului, pentru a deveni persoană în comuniune – persoană darnică și harnică”.

Astfel, cineva, întrebat de Sf. Nicolae, a spus: «Dumnezeu este bun ca Sf. Nicolae» în loc să spună că «Sf. Nicolae e bun ca Dumnezeu». Aceasta arată că în popor el este chipul bunătății sfinte, dezinteresate, neegoiste, nepătimașe”, a continuat Preafericirea Sa. „În București, avem un mare dar, și anume mâna dreaptă a Sfântului Nicolae. A fost cumpărată de Mihai Viteazul la 1600, de la Bari. A fost cumpărată în aur și argint și a fost adusă aici, la București”, a menționat Părintele Patriarh Daniel.

Mâna a binecuvântat orașul București și a influențat foarte mult evlavia locuitorilor

„Mâna, care acum se află la Biserica Sf. Gheorghe – Nou ctitorită de Sf. Domnitor Constantin Brâncoveanu, „a binecuvântat orașul București și a influențat foarte mult evlavia locuitorilor, astfel încât astăzi, în București, se află 44 de biserici cu hramul Sf. Nicolae – fie primul, fie al doilea, fie al treilea hram”, a adăugat Patriarhul. „Deci este cel mai popular dintre sfinți aici, în capitala României. Și ne cheamă să fim în continuare darnici. Dărnicia aduce bucurie și pentru cel care primește darurile, și pentru cel care le oferă. De aceea, orașul București s-a numit, cu câteva secole înainte, în limba greacă, Makariopolis, sau Ilariopolis, adică «Orașul Bucuriei», sau «al Fericirii»”

Patriarhul României a vorbit în mod detaliat despre viața și minunile sfântului, despre mutarea moaștelor sale la Bari și participarea lui la Primul Sinod Ecumenic. „El reprezintă milostenia discretă, fără popularitate, fără dorință de afirmare egoistă. Sfântul, prin această discreție a sa, voia să arate o iubire smerită și să nu umilească pe cei care erau ajutați”, a precizat Părintele Patriarh Daniel. „Vedem că, în istoria Bisericii, nu cei mai învățați dintre ierarhi au devenit automat și cei mai populari, ci ierarhii cei mai milostivi au devenit cei mai iubiți de popor, pentru că oamenii simpli simțeau iubirea smerită și darnică a lui Dumnezeu, care lucrează prin sfinții săi, după cum spune psalmistul în Palmul 64, versetul 36: «Minunat este Dumnezeu întru sfinții Săi»”.

Preafericirea Sa a încheiat felicitându-i pe cei care poartă numele de Nicolae, Nicoleta și nume derivate din acestea. „Le dorim ani mulți cu sănătate și bucurie, pace și mult ajutor de la Dumnezeu pentru a se întări în credință, a iubi pe Hristos și Biserica Sa și a urma pilda vieții Sfântului Nicolae. La mulți ani!