Patriarhul Daniel: România, binecuvântată cu capul Sfântului Andrei
Cu ocazia zilei sfinte de astăzi, Patriarhul Daniel a vorbit despre șederea îndelungată în Dobrogea a apostolului Andrei și despre felul în care sfântul a binecuvântat lucrări importante ale Bisericii Ortodoxe Române din ultimii ani.
„Când Sf. Ap. Andrei a ajuns în Scythia Minor, Dobrogea de astăzi, a găsit negustori greci, ocupanți romani și triburi geto-dacice locale. Poporul român s-a format treptat, lent, în istorie ca popor nou, care se creștina pe când se forma”, a precizat patriarhul în mesajul său, potrivit Basilica.ro.
„Etnogeneza și creștinarea au fost simultane și lente. E vorba de o creștinare lentă, dar profundă, care a făcut ca, mai târziu, poporul român, format din geto-daci și romani, să reziste la multe valuri de popoare migratoare venite din răsărit, să-și păstreze identitatea și credința.”
„Metoda sa era una discretă și bazată pe predica în diferite familii sau mici adunări ale localnicilor, sau uneori în peșteri, care nu erau la vedere ca piețele publice din orașe”, a explicat Patriarhul Daniel.
Capul Sf. Andrei, în România
„Sf. Ap. Andrei a însemnat foarte mult pentru creștinarea noastră, dar conștientizarea acestui adevăr – și anume că noi am primit credința apostolică de la Sf. Ap. Andrei – s-a realizat mai ales în anul 1996 când, de hramul Sf. Cuv. Parascheva, a fost adus capul Sf. Ap. Andrei de către IPS Nikodemos, Mitropolit de Patras, la Iași, între 12 și 15 octombrie.
Capul sfântului a ajuns apoi și la Galați. Numai la Iași au participat un milion de pelerini, deoarece Televiziunea Română a invitat istorici, „mai ales pe profesorul de vrednică pomenire Emilian Popescu, care a demonstrat pe bază de documente istorice că Sf. Ap. Andrei este Apostolul Românilor, cel care a propovăduit Evanghelia lui Hristos în Dobrogea de astăzi.
Sf. Ap. Andrei deci revine prin aducerea cinstitului său cap în România în 1996, ca apostolul românilor, care găsește – după mulți ani de încercări de-a lungul secolelor și mai ales după mulți ani de încercări în timpul perioadei comuniste de 45 de ani – un popor evlavios și credincios.”
A fost atât de mare bucuria că poporul român s-a reîntâlnit cu apostolul său”, a spus Patriarhul României. „De aceea, în anii următori, o mulțime de copii care s-au născut, băieți și fete, au primit numele de Andrei sau Andreea, încât astăzi avem peste 800.000 de români care poartă numele de Andrei sau Andreea și derivate.”
Acest moment a condus la decizia Sf. Sinod Al Bisericii Ortodoxe Române de a include în Calendarul Ortodox denumirea de „Ocrotitorul Românilor” în dreptul numelui Sf. Ap. Andrei. În 2012, Parlamentul României a recunoscut sărbătoarea sfântului ca sărbătoare de stat, astfel încât sfântul devine Ocrotitorul României și „din punct de vedere legal, al Parlamentului, nu doar din punct de vedere bisericesc”, a spus Preafericitul.