Patrick Mouratoglou, mesaj de susținere pentru Simon Halep: „Vor să o scoată vinovată. Opriți hărțuirea!”
Antrenorul francez Patrick a revenit cu o postare lungă în apărarea Simonei Halep, după ce jucătoarea a fost acuzată de alte încălcări ale regulamentului antidoping.
„În primul rând vreau să spun că am încercat să stau deoparte de orice comentarii publice legate de cazul Simonei Halep, întrucât am crezut că ITIA (n.r. – Agenţia Internaţională de Integritate a Tenisului) va conduce o investigație corectă pentru a stabili adevărul. Acum nu mai am această convingere, ceea ce m-a determinat să scriu aceste rânduri.
Am fost norocos să o întâlnesc pe Simona în aprilie 2022 și de atunci am lucrat împreună. Vreau să spun ceva pentru cei care nu au cunoscut-o pe Simona: ea este o persoană rară. E amabilă, e dulce, nu simte agresivitate sau invidie față de nimeni. A fost devotată toată viața tenisului.
Corectitudinea ei nu poate fi pusă la îndoială. Sunt convins că e imposibil să fi făcut ceva ilegal!
De când ITIA a pus-o sub acuzare, am fost în fiecare zi alături de ea,
Vreau să spun că sunt ferm pentru un sport curat.
Acestea fiind spuse, sunt șocat de felul în care acest caz este analizat. Am crezut că ITIA va căuta adevărul, dar e clar că vor să o scoată vinovată, deși ea a prezentat multiple dovezi în apărarea ei începând cu decembrie 2022.
My statement on @Simona_Halep's situation and what she goes through since the ITIA is harassing her. #Halep pic.twitter.com/N4NSK8vkQB
— Patrick Mouratoglou (@pmouratoglou) May 20, 2023
Această ultimă acuzație este o pură interpretare a pașaportului ei biologic. Cu alte cuvinte, ITIA nu a găsit nicio substanță ilegală în sângele ei, dar spune că parametrii sunt suspecți.
Experți renumiți care au verificat datele spun că această interpretare este total eronată.
Simona a spus clar că nu dorește tratament special, doar aplicarea regulilor care spun că are dreptul la judecata unui tribunal independent.
De aceea le cer celor de la ITIA să oprească această hărțuire și să înceteze să întârzie constant audierea care trebuia să se țină în februarie și acum este programată la sfârșitul lui mai”, scrie ziare.com