Patronul unor saloane de masaj erotic, reținut pentru proxenetism
Un bărbat din București a fost reținut pentru de Poliție sub acuzația de proxenetism. Acesta deținea mai multe saloane de masaj erotic în care se practica de fapt prostituția.
Ancheta a fost declanșată după ce o persoană a reclamat că, la interviul de angajare, a fost pipăită în zonele intime de către bărbatul în cauză.
Potrivit unui comunicat al Poliției București, Serviciul Investigații Criminale și Parchetul din Sectorul 4, au pus în aplicare trei mandate de percheziție domiciliară în municipiul București și județul Ilfov, într-un dosar privind săvârşirea infracțiunii de proxenetism.
Din probatoriul administrat în cauză a rezultat presupunerea rezonabilă că un bărbat, de 47 de ani, din București, în intervalul aprilie – septembrie a.c., administrator al unor firme, sub denumirea de salon de masaj/salon de masaj erotic, cu scopul de a obține foloase materiale, ar fi pus la dispoziție spațiile necesare și ar fi determinat practicarea prostituției prin promisiunea de venituri mari.
Cercetările desfășurate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de agresiune sexuală au fost extinse, fiind conturate elementele constitutive ale infracțiunii de proxenetism.
În urma perchezițiilor domiciliare efectuate în data de 15.09.2021 au fost identificate și ridicate mai multe mijloace de probă. Bărbatul de 47 de ani a fost condus la sediul subunității de poliție pentru audieri, ulterior fiind dispusă măsura reținerii.