Patru persoane cu simptome de botulism, la Timișoara. Cauza: șunca pregătită acasă
Patru persoane cu simptome de botulism au fost internate de urgență în Spitalul ”Victor Babeș” din Timișoara.
Sunt membre ale aceleași familii și au mâncat șuncă de porc pregătită în propria gospodărie. Mama, tatăl și fiul lor au ajuns la spital în stare critică. Șunca infestată cu toxina botulinică a ajuns și la o rudă aflată la penitenciar, care, după ce a mâncat, a fost trasportată la spital cu simptome digestive.
”Cele mai pronunțate simptome le are pacienta în vârstă de 50 de ani, care a venit pentru consult la camera de gardă. A fost evaluată și internată imediat în Clinica 2 de Boli Infecțioase. S-au administrat de urgență fiolele de ser antibotulinic polivalent și tratament simptomatic. Starea ei de sănătate este acum stabilă, dar pacienta rămâne în continuare sub monitorizare atentă, pentru că în orice moment pot interveni complicații. În ceea ce-i privește pe ceilalți doi membri ai familiei, soțul și fiul, și aceștia internați, au primit și ei tratamentul specific cu ser antibotulinic”, a precizat dr. Ruxandra Laza, medic primar de boli infecțioase la Spitalul „Victor Babeș” Timișoara.
Urgență medicală
Medicul Laza subliniază că botulismul reprezintă o urgență medicală, motiv pentru care administrarea de ser antibotulinic trebuie inițiată în cel mai scurt timp, pentru nerutralizarea toxinei.
”Această toxină produsă de bacterie este una dintre cele mai agresive toxine cunoscute. Cel mai adesea, botulismul apare în cazul consumului unor conserve, dar și în cazul consumului de pește afumat și sărat și cel al consumului de semipreparate din carne (cârnați, șuncă, etc). Botulismul nu este o boală transmisibilă. Dată fiind gravitatea bolii, suspiciunea de infecție cu toxină botulinică impune terapia cu antitoxină într-o unitate sanitară, sub supraveghere medicală. Cazurile severe necesită suport respirator. Formele severe de botulism sunt mai rare datorită administrării serului antibotulinic specific”, explică medicul Ruxandra Laza.