Paul McCartney a încântat publicul în Paris La Défense Arena, la vârsta de 82 de ani – un spectacol legendar de două ore și jumătate. Cronică de concert
The Beatles, una dintre cele mai mari trupe din istoria muzicii, continuă să fie un simbol mondial al culturii muzicale, indiferent de preferințele fiecărei persoane. Deși au trecut mai bine de șase decenii de la debut, influența lor asupra industriei muzicale rămâne incontestabilă. În prezent, doar doi dintre cei patru membri ai legendarului grup mai sunt în viață – Ringo Starr și Paul McCartney, amândoi continuând să creeze muzică și să aducă noi contribuții la patrimoniul artistic.
Aseară, Parisul a fost gazda unui eveniment deosebit: Paul McCartney, la vârsta de 82 de ani, a susținut un concert memorabil în cadrul turneului său „Got Back” în fața a 42.000 de fani. Energia sa, la fel ca în perioada sa de glorie, a captivat publicul, demonstrând că pasiunea și talentul său continuă să fie la fel de vii ca niciodată. Cu un spectacol de două ore și jumătate, McCartney a reînviat „beatlemania” în Paris-La Défense Arena, uriașa sală din spatele Grande Arche, aducând o combinație de nostalgie și inovație, învăluind publicul într-o adevărată sărbătoare a muzicii.
Debut exploziv, întârzieri minore și un public nerăbdător
Concertul, planificat inițial să înceapă la ora 20:15, a fost întârziat cu aproximativ 25 de minute pentru a oferi șansa fanilor întârziați să-și ocupe locurile (chiar dacă s-au chinuit, organizatorii au creat o coadă uriașă care se întindea până spre Grande Arche). La 20:40, McCartney și trupa sa au urcat pe scenă, dând startul serii cu un clasic Beatles, „Can’t Buy Me Love”. Îmbrăcat într-o ținută elegantă – o cămașă albă și un costum albastru impecabil – și purtând faimoasa sa chitară bas Höfner, McCartney a demonstrat imediat că timpul nu i-a erodat energia sau talentul.
Încă de la primele acorduri, publicul a fost vrăjit. Cu toate că sonorizarea a avut mici probleme inițiale, acestea au fost rapid remediate, iar vocea lui McCartney, deși marcată de trecerea anilor, a rămas inconfundabilă.
Interacțiunea cu publicul: engleză, franceză și multă căldură
Unul dintre momentele care au captat inimile spectatorilor a fost încercarea lui McCartney de a vorbi în franceză. „Je vais essayer de vous parler un peu française (sic)”, a spus el cu un zâmbet larg, declanșând o avalanșă de aplauze. În timpul serii, a revenit de mai multe ori la limba franceză, încercând să se conecteze cu publicul local: „On va faire une chanson que j’ai écrit pour ma femme française” (despre „My Valentine”) și „J’ai écrit cette chanson pour vous” (înainte de interpretarea piesei „Michelle”). Aceste momente de intimitate lingvistică au adăugat un strat suplimentar de emoție, demonstrând cât de mult își respectă și apreciază fanii.
O selecție muzicală pentru toate generațiile
Setlistul a fost un veritabil tur de forță, cuprinzând 36 de piese care au traversat toate etapele carierei lui McCartney: de la anii de glorie cu Beatles, la perioada Wings și hiturile sale solo. Momentele memorabile au inclus „Got to Get You Into My Life”, apreciată pentru conexiunea sa cu publicul francez datorită versiunii lui Johnny Hallyday, eroul local, și „Getting Better”, o piesă rar interpretată live.
Un moment special al serii a fost „Let Me Roll It”, care s-a încheiat cu un omagiu pentru Jimi Hendrix, artist pe care McCartney îl admiră profund. Emoția a atins cote maxime în timpul piesei „Here Today”, o scrisoare deschisă către John Lennon, și al interpretării la ukulele (un instrument cu patru corzi, originar din Hawaii, un fel de chitară mai mică) a piesei „Something”, dedicată „fratelui meu, George” (George Harrison, unul dintre cei patru Beatles. A murit în 2001).
Un punct culminant exploziv a fost „Live and Let Die”, însoțită de un spectacol pirotehnic impresionant. Flăcările, artificiile și luminile intense au transformat arena într-un adevărat vulcan de energie, fiecare explozie fiind sincronizată perfect cu momentul de apogeu al piesei. Pe ecranul din spate, Londra își trăia apocalipsa, cu Westminster sărind în aer. Publicul, captiv și uimit, a reacționat cu urale și aplauze, transformând acest moment într-unul dintre cele mai memorabile ale serii.
Nostalgie și inovație: o privire spre trecut și viitor
McCartney a reușit să îmbine nostalgia cu inovația. În timp ce majoritatea pieselor au fost o celebrare a trecutului glorios al Beatles și Wings, artistul a prezentat și „Now and Then”, un demo al lui John Lennon, lansat recent. Cu ajutorul inteligenței artificiale, vocea lui John a fost integrată în piesă, creând o iluzie magică a unei reuniuni imposibile. Proiecțiile video care îi înfățișau pe cei patru Beatle, dar în special pe regretații Lennon și Harrison, au adăugat o notă de melancolie, transformând acest moment într-un omagiu plin de respect pentru prietenii săi de odinioară.
Publicul: o comunitate diversă și unită prin muzică
Sala a fost plină de fani din toate generațiile. De la adolescenți curioși să descopere legenda, până la cei care au trăit Beatlemania anilor ’60, publicul a creat o atmosferă vibrantă. Momentul în care întreaga sală a cântat „Hey Jude” la unison a fost copleșitor. McCartney, în rolul său de dirijor al unui cor imens, a împărțit publicul în secțiuni vocale, glumind și râzând pe parcurs.
Un final grandios: aplauze și recunoștință eternă
Concertul s-a încheiat apoteotic cu un trio emoționant: „Golden Slumbers”, „Carry That Weight” și „The End”. Fiecare notă, fiecare vers a fost o celebrare a unui capitol extraordinar din istoria muzicii. Cuvintele finale – „And in the end, the love you take is equal to the love you make” – au răsunat ca un mesaj universal, lăsând publicul cu lacrimi în ochi și inimi pline.
Într-o eră în care mulți artiști își reduc prezența pe scenă odată cu înaintarea în vârstă, Sir Paul McCartney continuă să inspire, să evolueze și să se conecteze cu fanii săi. La 82 de ani, el nu doar că interpretează; el creează amintiri de neuitat, transmițând prin muzica sa o moștenire de neegalat.
Sir Paul McCartney nu este doar un muzician; este o forță a naturii, o punte între generații și un simbol al puterii muzicii de a transcende timpul. La Paris, pe 4 decembrie 2024, a fost mai mult decât un concert. A fost o celebrare a vieții înseși.