Culisele PSD: De ce Paul Stănescu exclude susținerea lui Mircea Geoană la prezidențiale
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2022/08/ID113983_INQUAM_Photos_George_Calin.jpg)
Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, a declarat că PSD va avea candidat din interiorul partidului la alegerile prezidențiale și este exclusă susținerea lui Mircea Geoană ca independent.
Paul Stănescu a spus că majoritatea liderilor PSD sunt de acord că liderul partidului, Marcel Ciolacu, trebuie să fie candidatul la alegerile prezidențiale.
”Eu v-am spus punctul meu de vedere, de fapt părerea colegilor mei, că nu spun eu singur lucrul ăsta, o spun colegii mei, cu care stau de vorbă: PSD va avea un candidat la prezidențiale un om din interiorul PSD”.
Întrebat dacă Marcel Ciolacu va fi acel candidat, Paul Stănescu a spus: ”Cutuma partidului cam așa a fost”. În ceea ce-l privește susținerea lui Mircea Geoană ca și candidat independent la prezidențiale, secretarul general al PSD a declarat că este exclus.
„Eu exclud lucrul ăsta. Ca secretar general și membru al PSD, eu exclud o susținere a lui Mircea Geoană ca independent”.
De asemenea, secretarul general al PSD a mai spus că datele pentru alegerile prezidențiale vor rămâne 15 și 29 septembrie.